Palatul administrativ municipal a găzduit miercuri, 2 februarie, un nou comandament ISPA, la care au fost prezenţi toţi marii factori implicaţi în derularea proiectului. Pe lângă beneficiile pe care le are iniţiativa în Reşiţa, minusurile rămân la fel de incontestabile.
Zecile de probleme, care au debutat cu un proiect greşit, după cum preciza primarul MihaiStepanescu. De fapt, numărul problemelor a crescut de la o zi la alta şi asta nu doar pentru că lipseau soluţiile tehnice. Mai nou, acolo unde s-au găsit aceste soluţii, ele nu s-au mai aplicat. Şi uite-aşa se face că, în unele locuri unde totuşi s-au făcut lucrări, oamenii au spre exemplu canalizare, doar că nu sunt racordaţi la ea.
Vechea problemă a nerefacerii străzilor trenează şi ea în mai toate colţurile municipiului de pe Bârzava, mai ales pentru că, din vina întârzierii lucrărilor, factorul meteorologic a agravat-o. Apele de infiltraţii şi cele pluviale au intrat în şanţurile neacoperite, făcând refacerea şi mai grea, potrivit spuselor primarului.
Dar dincolo de toate acestea, a apărut o noutate care, deşi problematică, pune în întârziere toate lucrările de pe străzile urbei. „Am semnat ultima prelungire a autorizaţiilor existente, a spus Stepanescu. Legea nu-mi mai permite să le prelungesc. Asta înseamnă că până în iulie lucrările ar trebui terminate şi predate. Termenul maxim prevăzut în autorizaţia de construire este de 19 iulie. Au mai fost şi altele, precum cel din mai, pentru predarea unor lucrări“.
Cât de repede se vor mişca lucrurile şi cât de mult vor fi respectate aceste date rămâne de văzut. Cert este că, momentan, executanţii sunt protejaţi de eterna scuză: vremea nu permite…
Antoniu Mocanu