REŞIŢA – Chiar dacă 2020 a fost un an greu, Nelu Popa, primarul Reşiţei, recunoaşte că a fost un an cu proiecte serioase. Însă cumpăna dintre ani aduce cu ea o ploaie de alte proiecte, pornind cu funicularul!
Primarul Reşiţei, Ioan Popa, spune că 2020 a fost un an plin, unul „în care am început să implementăm proiectele câştigate în 2017, 2018, 2019 sau cu contracte semnate“, însă ne-a anunţat că anul ce vine va fi cel puţin la fel de încărcat de finanţări, pentru că planurile sunt mari. Unele proiecte sunt deja pregătite, gata de finanţare, încă dinainte de a se deschide stăvilarul noului ciclu european de finanţare.
Chiar şi în ultimele zile ale lui 2020 au venit în jur de 700.000 de lei, ca plăţi parţiale pe Programul Operaţional Regional. Edilul a precizat însă că pandemia, cu munca de acasă şi telemunca, i-a cam dat planurile peste cap, pentru că în echipă, cu unii oameni, se lucrează mai bine faţă în faţă, nu la distanţă: „Consider că 2020 a fost un an extrem de greu, mai cu seamă că această pandemie ne-a făcut să lucrăm foarte mult în online sau «homework», şi nu-i acelaşi lucru ca şi cum stai cu oamenii faţă în faţă. Unii nu percutează în aceeaşi manieră dacă stai în online sau pe telefon, decât faţă în faţă. Dar totuşi avem o echipă destul de sănătoasă, care ştie să-şi facă treaba“.
Şeful administrativului reşiţean se declară fericit de faptul că proiectele urbei se derulează bine. Mai mult decât atât, „mulţumirea pe care o am eu – dacă mă întrebaţi legat de 2020 – este că ne-am conturat deja, împreună cu echipa mea de la Proiecte şi de la Investiţii, o serie de proiecte pe 2021-2027. Avem patru fişe de proiecte mari pe care le-am transmis la ADR şi deja au fost acceptate ca proiecte care să fie finanţate în următoarea perioadă. Şi vor fi finanţate deja studiile de fezabilitate şi proiectele tehnice într-un avans, în avanpremiera 2021-2027. Mă refer aici la funicular, cu aleile de promenadă pe malul drept al Bârzavei, şi cele opt poduri pietonale. Este un proiect de mobilitate urbană care a fost aprobat şi vom demara studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic finanţabil deja pe fonduri europene. A fost aprobat deja la finanţare de ADR, ca să nu mai pierdem timpul. Şi atunci când se degajează ghidul pentru 2021-2027, să fim deja cu proiectul gata. Mai avem apă și canal Secu-staţiunea Secu, 9 kilometri, pe care vom duce în sus apa şi canalul înapoi, şi continuăm de la Secu cicloturism până la Văliug. Acesta este iar un proiect destul de serios, din punct de vedere financiar şi rezolvă o problematică serioasă: Secu niciodată n-a fost canalizat şi să nu uităm că e rezerva de apă a Reşiţei. O condiţie ca să dezvolţi staţiunea Secu este să ai apă şi canal, pentru că nu puteam să acceptăm, dacă veneau investitori, să facă hoteluri, pensiuni acolo pe platou sau în zona Constructorul, să le faci fără să dirijezi apa reziduală“.
Dar funicularul, promenadele şi podurile pietonale nu sunt singurele ţinte ale primarului Nelu Popa pentru următorii ani: „Am luat institutul de proiectări, am semnat contractul acum o lună, suntem proprietarii lui, e pregătit pentru un cluster de IT şi de startup antreprenorial. Am avut discuţii la nivelul Ministerului Transporturilor şi am demarat deja, chiar în şedinţa Consiliului Local din decembrie am aprobat caietul de sarcini pentru studiul de fezabilitate al căii ferate Reşiţa-Bocşa-Berzovia-Voiteni-Timişoara şi legătura Voiteni-Stamora Moraviţa. Deci este un proiect de care ne vom ocupa noi, Primăria Reşiţa, şi este un proiect care se duce undeva la 300-320 de milioane de euro. Lucrăm şi pe realizarea studiului de fezabilitate pentru tunelul care să lege Ţerova cu Stavila, în ideea de a veni de la Kilometrul 8 cu 5 kilometri rutieri şi de a realiza o semicentură a Reşiţei pentru cei care merg spre munte sau pentru cei care vin cu lemn sau cu alte materiale dinspre munte. Sunt proiecte destul de consistente pe care deja le-am conturat şi se vor dezvolta în următorii doi, trei ani“, după cum a explicat edilul, pe listă fiind inclus şi tramvaiul. Dar despre el, cu altă ocazie.
JCS-Antoniu Mocanu