REȘIȚA – Noul sezon al Campionatului Național de fotbal american va debuta la sfârșitul lunii martie sau începutul lunii aprilie. Totul depinde de numărul de echipe care vor participa în ediția din acest an.
Din aproximativ 30 de jucători este format lotul echipei Reșița Locomotives.
„Am început cu o victorie, apoi cu Rebels am reușit să facem cel mai spectaculos meci din campionat. Din păcate, am pierdut acel joc, dar după acel meci am făcut un pact cu jucătorii. Ne-am hotărât că nu vom mai ceda niciodată, indiferent de scorul de pe tabelă. Cred că acest pact ne-a adus la un alt nivel de a ne pregăti și avem o dorință foarte mare de victorie. Chiar dacă în finală am terminat pe locul patru din cinci formații, deși așteptările noastre erau puțin mai mari, cred că am pus bazele echipei și vom putea construi un grup unit și puternic pe viitor. În momentul în care am reluat antrenamentele ne-am gândit că vrem să ne pregătim ca niște campioni. Sezonul din 2019 a fost unul mulțumitor”, a declarat Raul Siladi, jucător și fondator al echipei Reșița Locomotives.
Antrenorul echipei reșițene este sârbul Bojan Kovacevic. În ultimele luni ale anului 2019, reșițenii au reușit să transfere un jucător cunoscut în lumea acestui sport. Este vorba despre americanul Willie Sheird.
JCS-Ștefan Moraru