Caraş-Severin, Romania

Săptămâna trecută s-a încheiat cu o şedinţă a Consiliului Judeţean Caraş-Severin. Fiind vorba despre o şedinţă de weekend, lucrurile au decurs extrem de repede. Preşedintele forului, Sorin Frunzăverde, a propus, iar consilierii au fost de acord. Astfel s-a făcut repartizarea sumelor defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale şi din cota de 21% din sumele ce provin din impozitul pe venit pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi a proiectelor de infrastructură.

Împărţeala a fost făcută şi în funcţie de culoarea politică a primarilor, cu diferenţe mari între comunităţi cu necesităţi asemănătoare. Şi cum edilul de la Reşiţa este independent, municipiului nu i-a fost dat nici măcar un leu.

„La Reşiţa se vor face investiţii care vin din partea CJ sau a altor instituţii. Drumurile vor fi îngrijite de Compania de Drumuri Naţionale, CJ va face investiţii la Spitalul Judeţean şi cred că lucrurile vor merge bine“, a spus preşedintele CJ Caraş-Severin.

Dacă la Reşiţa nu ajunge direct nici un leu, Anina a primit 850.000 de lei, Băile Herculane 700.000 de lei, Bocşa şi Caransebeş câte 500.000, Moldova Nouă 850.000, iar Oraviţa şi Oţelu Roşu câte 900.000 de lei fiecare. Când vine vorba despre localităţi, doar câteva au primit sub 100.000 de lei. Cea mai mică sumă a fost repartizată comunei Buchin (60.000 de lei), în timp ce Obreja şi Zăvoi au primit câte 90.000 de lei fiecare. Câte 100.000 de lei au mers la Berlişte, Bolvaşniţa, Copăcele, Constantin Daicoviciu, Dalboşeţ, Eftimie Murgu, Ezeriş, Grădinari, Prigor, Ramna, Sicheviţa, Slatina Timiş, Ticvaniu Mare, Târnova, Turnu Ruieni, Vrani şi Teregova (cea mai mare comună a judeţului). Ocna de Fier, Văliug, Iablaniţa, Cornereva, Bucoşniţa şi Berzasca au primit câte 110.000 de lei, în timp ce Brebu Nou, Ciudanoviţa, Cornea şi Doclinul câte 120.000 de lei.

Cu 10.000 lei mai mult a primit Lupacul şi Măureniul, 140.000 de lei vor ajunge în visteria comunei Caraşova şi la Marga iar 150.000 de lei au fost repartizaţi comunei Gîrnic. Ceva mai mult au primit Topleţul (170 mii), Mehadia (190 mii), Răcăşdia şi Bănia (câte 210 mii), Armeniş (240 mii), Vermeş (250 mii), Cărbunari (260 mii), Ciuchici (270 mii), Domaşnea şi Sacu (280 mii). Sumele cu adevărat mari au ajuns la Brebu, Dognecea, Glimboca, Goruia, Lăpuşnicel, Lăpuşnicu Mare, Luncaviţa, Coronini, Rusca Montană, Sasca Montană şi Socol (câte 300.000 de lei), Băuţar – 310.000 lei, Berzasca – 320.000 lei, Şopotu Nou – 330.000 lei, Păltiniş – 350.000 lei, Fîrliug – 360.000 lei, Mehadica, Pojejena, Vărădia, Zorlenţu Mare – 370.000 lei, Naidăş – 381.000 lei.

Recordul la localităţile din mediul rural aparţine comunei Bozovici, căreia i-au fost repartizaţi 580.000 de lei.

Anca Preda