REŞIŢA – 3 iulie, data neoficială a naşterii siderurgiei româneşti, a fost sărbătorită ca de obicei, prin muncă!
Cu siguranţă, 1771 a rămas în istoria locală pentru că în 3 iulie au fost aprinse două furnale şi nu pentru petrecerea de după eveniment. În cei 252 de ani ce au urmat, simbolica dată a fost marcată de cele mai multe ori la fel: un scurt şi sobru ceremonial, început când cu o rugăciune, când cu lozinci mobilizatoare, după care oamenii s-au reîntors la muncă. Mai puţin furnaliştii care nici nu plecaseră, deoarece pentru ei „focul nestins“ nu era o simplă figură de stil.
3 iulie 2023 ar fi trecut aproape neobservat, dacă nu ar fi avut loc două manifestări culturale dedicate Reşiţei… industriale. Prima, derulată în curtea Bibliotecii Germane „Alexander Tietz“, s-a construit în jurul prezentării celui mai recent volum al poetului şi publicistului Nicolae Sârbu (foto), intitulat „Albastru de Reşiţa“. O carte dedicată încă „oraşului cu poeţi“ aflat într-o continuă transformare, din fostă „cetate de foc“ în viitoare „vom trăi şi vom vedea“. O piedică în calea uitării care reţine, obiectiv şi subiectiv deopotrivă, momente ale istoriei recente la care au participat mulţi dintre noi activ sau pasiv, voluntar sau involuntar.
Al doilea eveniment, găzduit de Salonul de Artă şi Industrie al Artrom Steel Tubes, a fost vernisajul expoziţiei „Foc şi scântei – Ioan Mato“. Un grupaj de 30 de fotografii alb-negru, în egală măsură fotografii document cât şi artistice, realizate înainte de 1989, când autorul încă mai activa ca „fotograf oficial“ al Combinatului Siderurgic. La ambele manifestări au luat cuvântul aproape aceiaşi vorbitori, în timp ce asistenţa a fost formată din aproape aceiaşi spectatori. Cei absenţi, cum altfel, au sărbătorit fiecare în felul lor.
JCS-Walter Fleck
