Reşiţa a devenit capăt de linie atât la propriu, cât şi la figurat. La noi se opresc trenurile, unele din ele, cele care mai ajung până aici şi tot la noi nu se mai face nici un fel de investiţie.
Şi, cu toate acestea C.F.R. vrea o nouă majorare de preţ. Pentru ce? Salariile C.F.R.-iştilor nu se majorează, iar de modernizări nici nu se pune problema. Gările arată cum arată, sălile de aşteptare au devenit mai degrabă o casă pentru persoanele fără adăpost, iar lista poate continua la nesfârşit. De trenuri nici să mai vorbim…
Jurnal de Caraş-Severin a făcut marţi o vizită în Gara Reşiţa Sud tocmai pentru a vedea ce condiţii asigură C.F.R. călătorilor săi. După o scurtă discuţie cu şeful de gară pentru a obţine permisiunea de a imortaliza imagini din trenuri, imagini care fac cât 1.000 de cuvinte, am pornit în această „aventură“. Înainte de toate, trebuie menţionat faptul că vagoanele pe care le-am „vizitat“ fac zilnic ruta Reşiţa-Caransebeş şi că au fost fabricate în 1968. Probabil atunci a fost şi ultima modernizare a lor.
La urcarea în tren, primul lucru care ne-a „lovit“ a fost mirosul. Un miros insuportabil pe care călătorii cu greu îl suportă. Ne-am continuat plimbarea prin vagon şi am dat nas în nas cu responsabila de curăţenie. Tocmai mătura şi ne-a explicat că după aceea va şi spăla pe jos. Tot degeaba… atât timp cât călătorii nu au un minim de bun-simţ şi îşi aruncă resturile peste tot. Tot pe lista de „atracţii“ a trenurilor personale se află şi toaletele. Sursa mirosului neplăcut, dar după aspect şi sursă de îmbolnăvire, un adevărat regat pentru bacterii.
Acestea sunt doar câteva din cele mai evidente nereguli. În trenurile personal care circulă dinspre şi înspre Reşiţa sunt mult mai multe probleme: temperaturi scăzute pe timpul iernii, ridicate pe timpul verii, uşile de la compartimente rupte, geamuri înţepenite…
Doina Rolea