REŞIŢA – Este vorba despre două noi locuri de joacă pentru cei mici, unul în Piaţa Republicii, celălalt pe Aleea Zadei.
Începând de săptămâna aceasta, Reşiţa are două noi locuri de joacă, obiectivele rotunjind, la cifra de 40, numărul total al acestui tip de facilităţi, faţă de anul 2008, când în municipiu existau doar trei locuri de joacă. Unul dintre ele a fost inaugurat pe Aleea Zadei, din cartierul Lunca Pomostului, celălalt în Muncitoresc, unde reşiţenii şi-au arătat nemulţumirea de lipsa unui loc de joacă, după ce singurul obiectiv de acest tip a fost încuiat în spatele porţilor Grădinii Zoologice. Acesta este amplasat înaintea fostului refugiu al tramvaielor, din Piaţa Republicii. Cele două locuri de joacă au fost realizate în regie proprie, prin Direcţia de Întreţinere a Patrimoniului.
„Cred că atât părinţii, cât mai ales copiii se vor bucura de aceste două realizări. Sunt investiţii cuprinse în bugetul anului 2014 şi realizate (…) pe sume foarte mici comparativ cu ce am fost noi obişnuiţi până în 2008, când au fost realizate locuri de joacă pe sume exorbitante. În Piaţa Republicii, lucrările valoarează undeva la 17.000 de lei, iar pe Aleea Zadei – 14.000 de lei. Este vorba despre câteva elemente, figurine, o hintă mare, câte un complex cu balansoar şi alte elemente, pentru bucuria copiiilor şi a părinţilor, poate a bunicilor cu care vor frecventa aceste locuri de joacă. În Piaţa Republicii, pe locul unde a fost realizat locul de joacă, era un imobil aflat într-o stare avansată de degradare, al celor de la E.On Gaz, care a fost demolat şi iată că a apărut o investiţie nouă, pentru binele reşiţenilor“, a declarat Mihai Stepanescu, primarul Reşiţei. Potrivit edilului, locaţia a fost singura disponibilă în zonă, fapt ce justifică apropierea de drumul principal.
„Cu siguranţă, în bugetul aferent anului 2015, vom realiza, sper eu tot în regie proprie, şi alte locuri de joacă pentru că acum toate cartierele Reşiţei au cel puţin un asemenea complex, şi nu ne vom opri aici. Sperăm ca şi pe bani europeni să realizăm astfel de obiective“, a mai adăugat primarul Mihai Stepanescu.
La recepţia locului de joacă de la Muncitoresc au participat, alături de primar, şefi ai diferitelor servicii, printre care Cornelia Burileanu, de la Mediu, şi Sava Giuricici, de la Întreţinerea Patrimoniului.
