Alianţa Sindicală „Solidaritatea“ Caraş-Severin a organizat luni un miting de protest împotriva Guvernului Boc şi a preşedintelui Traian Băsescu.
Deşi liderii de sindicat se aşteptau ca în Centrul civic al Reşiţei să se adune aproximativ 2.500 de oameni, numărul acestora a fost de numai circa 700.
„Constat cu dezamăgire că, deşi aici ar fi putut fi cel puţin 20.000 de reşiţeni nemulţumiţi, numărul este mult prea mic. Şi ştiţi de ce sunt guvernanţii atât de puternici? Pentru că suntem noi tot mai slabi şi spun cu regret acest lucru. Forţa nu stă în liderii de sindicat, ei pot fi mai răi sau mai buni, ci în numărul celor ce ies să protesteze. Constat însă că ne lipseşte solidaritatea, unitatea şi puterea de a fi o adevărată forţă“, a spus Marian Apostol, liderul Cartel Alfa Caraş-Severin.
La fel de dezamăgit a fost şi Nicolae Drăgan, liderul BNS Caraş-Severin, care şi-a început discursul prin a-şi cere scuze unor lideri de sindicat care prin acţiunile lor au marcat cu adevărat drumul economic al Reşiţei la momentul 1994. „Le cer scuze, spunea Drăgan, pentru că azi (n.r. – 14 martie 2011) nu am reuşit să adunăm în centrul Reşiţei decât un pumn de oameni. Pe de altă parte, am fost trădaţi de pensionarii alături de care noi am fost atunci când au avut nevoie. Ar fi trebuit să fie aici toţi cei care zilnic se plâng de halul în care trăiesc, de la nepoţi până la bunici“.
A.S.S. a transmis o scrisoare preşedintelui Băsescu şi Guvernului prin care au decis „condamnarea la dispariţie a PDL şi UNPR“. După ce toţi liderii de sindicat din judeţ au luat cuvântul în faţa mulţimii, o delegaţie a fost primită de prefectul Octavian Ţunea, pentru ca acesta din urmă, ca reprezentant al Guvernului în Caraş-Severin, să transmită la centru revendicările protestatarilor.
Anca Preda
