Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – În 10 decembrie trebuie să fie gata lucrările finanțate de Institutul Național al Patrimoniului (INP)!

Conform clasificării realizate de Ministerul Culturii, un monument de categoria B este unul reprezentativ pentru patrimoniul cultural local. Reșița dispune de 50 de asemenea monumente reprezentate majoritar de case, lăcașe de cult și obiective industriale. După cum am mai scris, șapte dintre ele au primit câte 100.000 de lei de la INP pentru a beneficia de reparații exterioare. Cum termenul de execuție se apropie cu fiecare zi, am mers la fața locului pentru a vedea ritmul lucrărilor la unele dintre clădiri.

La Palatul Cultural, am văzut la lucru câțiva muncitori care meștereau câte ceva pe balcoanele instituției. La Sinagogă, am văzut schela ridicată pe unul dintre pereții laterali în timp ce, în partea din față, materialele depozitate pe trotuar erau îngrădite de un gard de protecție. La Biblioteca „Paul Iorgovici”, schela era ridicată pe fațada clădirii, fără însă să fi arătat prea mare grijă de siguranța trecătorilor. La Biserica „Maria Zăpezii”, câteva scânduri pe la colțuri arătau că au fost făcute lucrări exterioare. E adevărat că la unele clădiri se lucrează și în curțile interioare. E la fel de adevărat că lucrările sunt de mică amploare însă binevenite. Dar și termenul de execuție este unul scurt. Așa încât parcă ne-am fi așteptat să vedem un ritm mai alert. Dar concluziile se vor trage pe 10 decembrie!

JCS-Ionel Ivașcu