Caraş-Severin, Romania

Veniturile totale ale societăţii AquaCaraş, în anul 2007, vor fi de aproximativ 13 milioane de lei.

Conform raportului întocmit de conducerea societăţii şi prezentat cu ocazia şedinţei Consiliului Local Reşiţa, la care a fost aprobat bugetul, veniturile vor fi cheltuite pe plata energiei electrice, care a fost majorată, pe creşterile salariale, dar şi pe reparaţiile şi cheltuielile de întreţinere ale reţelelor de apă şi de canalizare.

Cu alte cuvinte, anul acesta nu este anul marilor reparaţii la capitolul apă rece şi canalizare.

Şi aceasta, datorită faptului că banii pentru reparaţiile capitale în acest sector vor veni de la Uniunea Europeană. Începând cu 2008, peste 50 de milioane de euro vor intra în judeţul nostru pentru a schimba complet sistemul de furnizare a apei potabile, dar şi cel de canalizare.

Preliminariile proiectului sunt pe ultima sută de metri. Se preconizează ca de la începutul lui 2008 să înceapă şi lucrările efective.

Între timp, la nivelul societăţii au loc reparaţiile necesare. „Fonduri pentru reparaţiile curente sunt. Acestea au fost şi vor fi în continuare. Nu există probleme din acest punct de vedere“, a declarat dr.ing. Iulian Georgevici, directorul general al AquaCaraş.

Alte fonduri sunt alocate şi unui program de branşamente colmatate. Branşamente colmatate fac legătura între magistrala principală, care transportă apa rece şi unităţile locative.

„Branşamentele trebuie şi ele schimbate la un anumit interval de timp şi de aceea avem în derulare acest program“, a adăugat dr. ing. Georgevici. În ceea ce priveşte calitatea apei, directorul societăţii ne-a declarat: „Apa este potabilă. Facem probe privind calitatea apei, din oră în oră“.

Doina Rolea

[email protected]