Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Lucrările scoase la licitație de către Hidroelectrica fac parte de categoria celor de mentenanță preventivă!

Sucursala Hațeg a SPEEH Hidroelectrica SA a inițiat achiziția unor lucrări de reparații la centrala hidroelectrică (CHE) Râul Alb, Casa barajistului Poiana Ruscă și Casa barajistului Baraj Poiana Mărului. Ofertele pentru contractul cu o durată de 12 luni, estimat la 359.476,90 lei, vor putea fi depuse până în 26 ianuarie, urmând a fi evaluate până în 22 aprilie 2026.

Potrivit anunțului publicat vineri, intervențiile „fac parte din lucrările de mentenanță preventivă pentru construcțiile și instalațiile aferente amenajărilor hidrotehnice administrate sau aflate în proprietatea SPEEH Hidroelectrica, SH Hațeg“.

În cazul CHE Râul Alb este vorba despre desfacerea unor tencuieli deteriorate urmată de curățarea suprafețelor, aplicarea de tencuieli obișnuite și vopsitorii lavabile, desfacerea și curățarea unor drenaje cât și montarea unor drenaje noi la peretele centralei. Lucrările, exterioare și interioare, la cele două case ale barajistului sunt din categoria celor uzuale în cazul reabilitării substanțiale a spațiilor de locuit.

CHE Râul Alb, aflată pe raza localității Feneș, comuna Armeniș, este o centrală semiîngropată, pe derivație, echipată cu doua turbine Francis cu ax vertical și cameră spirală de tip FVM, având o putere instalată de 41 MW și o energie medie multianuală de 63 GWh. Hidrocentrala Râul Alb folosește volumul de apă acumulat în lacul Poiana Ruscă și face parte din Amenajarea Hidroenergetică Bistra-Poiana Mărului-Ruieni-Poiana Ruscă.

JCS-Walter Fleck

Adaugă comentariu