Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Azi, 7 septembrie 2021, Adunarea Creditorilor UCM Reşiţa s-a reunit pentru a aproba Planul de reorganizare al Societății depus de către Administratorul Judiciar, consorțiul EURO INSOL SPRL și VF Insolvență SPRL!

Adunarea Creditorilor a întrunit un cvorum de 70, 8337% din totalul creanţelor înscrise în tabel. Acţionarul majoritar, ICESA, nu a participat la şedinţă. Din categoria Creditorilor Garantaţi a votat Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), care a solicitat prorogarea discuţiei privind ordinea de zi, şi Serraghis Loan Management, succesor al BCR, care a votat planul de reorganizare. Din categoria Creditorilor Bugetari au votat AAAS cu prorogarea ordinii de zi şi Primăria Reşiţa, tot pentru prorogare. Din categoria creanţelor salariale au votat Sindicatul liber independent al UCMR şi Sindicatul 1771 al UCMR, care au dat vot pozitiv planului de reorganizare al societăţii.

Practic, cu o majoritate de 68, 0495% din voturile exprimate, Adunarea Creditorilor a decis prorogarea discuţiilor privind ordinea de zi la o dată ulterioară finalizării demersurilor necesare pentru efectuarea „testului creditorului privat prudent“, conform prevederilor CC Nr. 262 din 19.07.2016, privind noţiunea de ajutor de stat astfel cum este menţionată în art. 107, al.1 din Tratatatul privind funcţionarea UE. Acest test este necesar având în vedere că Planul de Reorganizare al UCMR prevede recuperarea parţială a creanţelor bugetare, recuperare ce ar putea fi susceptibilă ca reprezentând ajutor de stat potrivit legislaţiei UE.

AAAS şi Primăria Reşiţa au început demersurile de a contracta „testul creditorului privat prudent“ cu un auditor, astfel încât votul celor două entităţi să nu mai poată fi susceptibil de ajutor de stat. După obţinerea respectivului test, care durează în jur de 30 de zile, se poate convoca din nou Adunarea Creditorilor ce poate vota soarta UCM Reşiţa.

JCS-Nina Curiţa