În toate cazurile avem de-a face cu oameni care au o falsă imagine despre sine.
Perceptele rasiale, disensiunile religioase, gradul diferit de dezvoltare socio-economică sunt numai câteva din cauzele care au generat complexe de inferioritate. Practic, inferioritatea şi superioritatea sunt cele două feţe ale aceleiaşi monede. Adevărul este că nu suntem nici inferiori şi nici superiori nimănui, suntem doar noi înşine.
Pentru a descoperi mecanismul creator şi pentru a ne stimula deciziile, trebuie să ne formăm obiceiul de a reacţiona conştient la momentul prezent, nu să ne gândim la ziua de mâine, să încercăm să facem un singur lucru o dată şi să ne relaxăm în timp ce lucrăm, să facem pauze din când în când şi să ne imaginăm episoade fericite din viaţă.
Imaginea personală şi obiceiurile vieţii noastre de zi cu zi au tendinţa de a acţiona indisolubil legate. Atunci când ne dezvoltăm, în mod conştient şi deliberat, obiceiuri noi mai bune, imaginea noastră personală are tendinţa să depăşească vechile stereotipuri, construind tipare noi, mai performante.
Carla Goagă
