Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În urma confirmării infectării tânărului de 27 de ani cu COVID-19, care lucra la respectivul magazin, autorităţile au demarat o anchetă pentru a depista persoanele cu care acesta a intrat în contact!

Astfel, şase dintre colegii tânărului au fost trimişi acasă sub regim de izolare la domiciliu. Direcţia de Sănătate Publică din Caraş-Severin a precizat că cei şase colegi nu au prezentat nici un simptom de boală, motiv pentru care nu li s-au recoltat probe în vederea efectuării testului COVID-19, ei fiind, deocamdată, supuşi doar regimului de autoizolare. În acest moment, soţia bolnavului se află şi ea în regim de izolare la domiciliu, în cazul ei fiind aşteptat rezultatul testului. De asemenea, prietena unuia dintre colegii celui infestat, asistentă medicală la spitalul din Caransebeș, s-a autoizolat.

Potrivit ultimei actualizări a evoluţiei COVID-19 în judeţul Caraş-Severin, o persoană este infectată, 33 sunt în carantină şi 144 în regim de autoizolare la domiciliu.

În ţară, miercuri, la ora 17,30, erau confirmate 37 de persoane infectate, cele mai multe, 17, fiind înregistrate în capitală, însă, potrivit oficialilor de la Bucureşti, încă nu se pune problema închiderii orașului. Reamintim că din cei infectaţi, şapte s-au vindecat deja. Vă vom ţine la curent!

JCS-Alexandra Gorghiu