Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Acestea au fost implementate de Primăria Reșița, în acord cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 9/2026!

Primăria Municipiului informează că, în urma modificărilor legislative, este în măsură să acorde următoarele reduceri pentru impozitul pe clădirea de domiciliu, pe terenul aferent clădirii și pentru 1 autoturism aflat în proprietatea persoanei cu handicap, cu cilindree mai mică de 2.000 cm³: de 50% pentru persoanele cu grad de handicap grav și de 25% pentru persoanele cu grad de handicap accentuat. De asemenea, proprietarilor de clădiri cu o vechime mai mare de 50 de ani li se acordă o reducere de 15% a impozitului pe clădirea cu o vechime de 50-100 de ani și de 25% pentru cea mai veche de 100 de ani. Aceste scutiri se acordă începând cu 1 ianuarie 2026 pentru proprietarii care dețin documente justificative valabile la 31 decembrie 2025.

„Pentru clădirile care depășesc vechimea de 50 de ani, Primăria Reșița a efectuat actualizările pe baza informațiilor deja existente în evidențele instituției, astfel încât modificările s-au reflectat deja în sistem. În ceea ce privește actualizarea facilităților fiscale aplicabile persoanelor cu handicap, modificările în baza de date vor fi operate imediat după primirea informațiilor de la persoanele în cauză.“, precizează Primăria, într-un comunicat.

Pentru a evita deplasarea la ghișee și formarea de cozi, în special persoanelor cu dizabilități le este recomandată transmiterea documentelor prin intermediul Serviciilor Electronice disponibile pe site-ul Primăriei Reșița (atașat pașii de înrolare), accesând linkul: https://se.primariaresita.ro/…/taxe-si-impozite-fizice

În cazul în care contribuabilii afectați de aceste modificări au efectuat deja plata impozitelor, sumele achitate în plus în urma aplicării reducerilor se vor evidenția ca atare în contul persoanelor respective și vor fi considerate în contul obligațiilor fiscale următoare sau vor putea fi restituite, la cerere.

JCS-B.P.

Adaugă comentariu