REŞIŢA – …e urmărită de blestemul de a nu se putea opri din dansul sorţii. Drumul e unul singur. Adică ultimul, pe care fata săracă îşi conduse singura fiinţă pe care-o mai avea aproape!
Câtă durere pe sărmana copilă rămasă singură pe lume în faţa unei vieţi care nu e pentru un copil. Vede asta şi mătuşa care-o adoptă, are grijă de educaţia ei şi-o duce la şcoală în uniforma de şcolăriţă cu rochiţă neagră şi pantofi aşişderea.
Până-ntr-o zi când fetei tare-i mai plăcu o pereche de pantofi roşii. Aşa o îndemnau la dans de nu-i venea ca să-i mai lase nici chiar la şcoală, deşi erau total nepotriviţi cu uniforma. Câtă invidie iscară, ba cât pe-aci ca fata să fie agresată pentru ei. „Sunt comozi, sunt perfecţi. Dar sunt roşii, mult prea roşii.”, se plânse dascălul mătuşei care îndată-i interzise fetei să-i mai poarte. Ba-i şi ascunse bine. Numai că pantofii roşii sunt atât de fini şi-atât de bine-i vin fetei, care parcă zboară când dansează în pantofii atât de uşori.
Se-mbolnăvi mătuşa exact atunci când muzica răsuna mai tare în seara balului bobocilor. La căpătâi veghea nepoata, dar pantofii roşii şi hainele de bal prea tare o chemau spre a putea rămâne acasă. Ce mai furori făcu la balul unde cu toţii parcă-i şezură la picioare. Nu însă şi soarta care, nepăsătoare de pantofii roşii, veni ca un corb negru şi deschise drumul. Ultimul pentru mătuşa rămasă singură acasă. „Ai vrut să dansezi? Hai, dansează!”, se-auzi glasul sorţii îndeplinindu-i fetei dorinţa cea mai mare.
Mare-i era dorinţa, încât acum nici că se mai putea opri. Picioarele-i dansau fără ca ea să vrea legate de pantofii ce nu e chip să-i scoată. „Grija şi dragostea n-am preţuit. Am întors spatele cui m-a iubit.”, suspină fata printre lacrimi. E-un singur mod de-a scăpa de pantofi şi-a se opri din dans. Îi va da jos, dar numai cu tot cu picioare. Apoi un bun rămas şi-un mare „mulţumesc” acelora care-au iubit-o. Căci soarta e numai una, iar drumul unul singur la capătul căruia mătuşa o aşteaptă. A fost musical-ul „Pantofii roşii”, jucat sâmbătă dimineaţa în cadrul Festivalului „New Wave”.
JCS-Ionel Ivaşcu