E.on Gaz România, furnizorul de gaze al municipiului şi judeţului nostru motivează această atitudine prin faptul că preţul la gaze nu a fost majorat. De unde a pornit de fapt totul?
Distribuitorul de gaze a cerut majorarea preţului la gaze cu 12% începând cu luna aprilie a acestui an, asta după ce în 2008 fusese operată o altă majorare de 8,5%. Reprezentanţii companiei susţin că au avut nevoie de această majorare pentru a face faţă costurilor de achiziţie a gazelor naturale de pe piaţa internaţională.
Autoritatea naţională de Reglementare în domeniul Energiei nu a autorizat însă această majorare. Din acest motiv, se pare că E.on gaz va fi nevoită să reducă, într-o oarecare măsură, cantitatea de gaze importată. Ţinând cont de faptul că 40% din gazele naturale consumate provin din import, pe piaţa românească va rezulta un deficit de gaze naturale.
Mai grav e faptul că şi populaţia ar avea de suferit de pe urma acestei măsuri. Spunem asta deoarece conducerea ia în considerare inclusiv reducerea cantităţii de gaze furnizate către populaţie. Iar, primii care vor avea de suferit vor fi clienţii rău-platnici.
„E.on gaz România ar putea fi nevoită să întrerupă furnizarea către clienţi, logic fiind să înceapă cu clienţii rău-platnici. De aceea, compania va adopta o strategie de toleranţă zero faţă de clienţii rău-platnici, casnici sau industriali“, se arată într-un comunicat de presă emis pe adresa redacţiei.
O altă problemă ce trebuie menţionată se referă la rezerva de gaze pentru perioada de iarnă. Deoarece se pare că societatea se află acum în imposibilitatea de a înmagaziona cantităţi de gaze naturale pentru următorul sezon rece. Acestea fiind spuse, iarna ar putea veni mai repede, nu de alta dar probabil vom tremura la gândul că vom rămâne fără gaze.
Doina Rolea
