Despre pericolul clauzei de salvgardare s-a vorbit de două ori în acest an, înainte de raportul final și atunci când a fost vorba de modificarea procedurii de numire a procurorilor.
Raportul din iarnă a criticat şi modificările la Codul de procedură penală şi la Codul penal adoptate de Parlament în octombrie 2007 şi respinse de preşedinte, trăgând un semnal de alarmă cu privire la consecinţele internaţionale pe care le-ar avea aceste amendamente, dacă ar fi promulgate. “Dacă vor fi promulgate, aceste modificări ar afecta subtanţial negativ eficienţa anchetelor penale în România, în general. Ele ar afecta, de asemenea, anchetele comune împreună cu statele membre, lupta împotriva terorismului şi urmărirea în justiţie a criminalităţii transfrontaliere”, a avertizat raportul.
Chiar dacă Comisia și-a exprimat de fiecare dată dorința expresă ca rapoartele să nu fie folosite în lupta politică, liderii politici de la București s-au folosit de conținutul lor pentru a se ataca. Vicepreședintele grupului socialiștilor din PE a atras atenția aplicării clauzei de salvgardare dacă persistă deficienţele constatate în raportul interimar. Comisarul Leonard Orban a avertizat și el de existența acestui pericol, idee subliniată de publicația The Economist care a spus că raportul a dezvăluit “cinismul faţă de reforma justiţiei”.
“Vreau să spun foarte deschis că nu mi se pare deloc de înţeles decizia comisiei juridice din Camera Deputaţilor de a recomanda neînceperea urmăririi penale în cazul Năstase. Noi privim cazul Năstase ca pe un test de turnesol pentru combaterea credibilă a corupţiei la nivel înalt”, a declarat cu o lună înainte de publicarea raportului final preşedintele comisiei pentru afaceri europene din camera inferioară a Parlamentului german. Și The Economist a scris la începutul lui iulie că un raport final la fel de bland ca cel din februarie ar afecta imaginea UE.
La sfârșitul lui iulie raportul final al CE pe 2008 a dat verdictul asupra justiției din România. Am fost criticați din nou pentru rezultatele slabe în privința corupției la nivel înalt, în ciuda succeselor DNA. Comisia a reținut că ANI e devenit funcțională, însă a menționat că eficiența sa ar putea fi afectată de unele prevederi legale. Un semnal de alarmă s fost tras și asupra corpuției din sănătate și educație. Una dintre concluziile trase de analiști este că România ar putea avea probleme din cauza corupției la aderarea la spațiul Schengen și la zona euro.
Președintele Băsescu a spus că documentul Comisiei Europene trebuie să fie privit realist și a fixat un obiectiv ambițios pentru 2009: “încetarea monitorizării pe justiţie în iulie 2009”.
La începutul lunii octombrie ministrul Cătălin Predoiu declara că lupta împotriva corupţiei la nivel înalt avansează prea lent, din perspectiva Comisiei Europene, iar soarta următorului raport este în mâinile magistraţilor şi ale Parlamentului. În decembrie Predoiu a spus că o eventuală ridicare a monitorizării ar putea fi încercată vara viitoare doar dacă raportul din iarnă va fi la fel de bun ca cel din iulie 2008.
Următorul raport al Comisiei va fi făcut public la începutulul lui 2009. Atunci ministrul Justiţiei va fi cel mai probabil tot Cătălin Predoiu, de care depinde în mare măsură şi cine va fi şeful DNA, iar cerinţele Comisiei vor fi aceleaşi.
Sursa: Realitatea.net
