Caraş-Severin, Romania

Handbalistele de la Universitatea au disputat, la sfârşitul săptămânii trecute, primele meciuri de verificare de la reluarea pregătirilor. Adversara elevelor antrenorilor Florin Pera şi LiviuViaşu a fost divizionara A, Viitorul Mediaş. În ambele întâlniri desfăşurate în Sala Polivalentă, formaţia reşiţeană s-a impus, cu 43-20, respectiv 34-20.

„Au fost două partide mai uşoare, adversarul fiind mai modest. Dar, cred că a dat o replică destul de bună. Nu puteam avea pretenţii după o pauză atât de lungă, în care nu am intrat în sală şi nu am exersat cu mingea. Dar, asta nu scuză cu nimic greşelile făcute în două jocuri relativ uşoare. După statistică, la aruncările de la nouă metri, la golurile de la nouă metri, stăm foarte slab. Sper ca aceste două jocuri să fie un semnal de alarmă. Dacă acum nu reuşim să marcăm de la distanţă, cu o echipă modestă, este o problemă. Scopul celor două jocuri cu Mediaş a fost şi de a vedea unele jucătoare nou-venite, prea multe concluzi nu putem trage după doar două meciuri, dar vom analiza şi vom vedea dacă vor rămâne. La lotul pe care-l avem în momentul de faţă, orice jucătoare e binevenită, dar să vedem în funcţie de posibilităţi şi de bugetul avut la dispoziţie ce putem face. Sper să se găsească soluţiile de ieşire din impas, pentru că sunt probleme“, a spus antrenorul Florin Pera.

Se află în pregătiri cu formaţia reşiţeană Mădălina Herciu (extremă dreapta, de la U Cluj), Ramona Roscior (centru). În perioada de refacere este coordonatorul de joc Claudia Rupa, la fel ca şi Renata Tătăran Ghionea, o jucătoare care ar putea ajunge la Universitatea.

Echipa reşiţeană efectuează de duminică al doilea stagiu de pregătire centralizată, de această dată în staţiunea Băile Herculane. Următoarele meciuri de verificare vor fi în prima parte a lunii august, când echipa reşiţeană va organiza un turneu pe teren propriu, la care au confirmat participarea Universitatea Jolidon Cluj-Napoca şi CSM CetateDeva.

Marian Cărăvan