Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Afirmația aparține deputatului Romulus-Marius Damian, care face mai multe mențiuni referitoare la planul de acțiune, asumat de partid!

Prin intermediul unei declarații politice, parlamentarul cărășean a evidențiat, în cadrul unei ședințe a Camerei Deputaților, diverse măsuri propuse de PSD, menite să optimizeze situația actuală a țării. ,,PSD va intra la guvernare pentru oferi românilor un plan absolut necesar pentru a scoate România din criza actuală. PSD are specialişti, are un program concret și coerent, scopul principal fiind să aducă stabilizare, în toate domeniile: economic, social, politic și medical”, a declarat deputatul, care a continuat, totodată, să enumere soluțiile avansate de către partid.

Prin urmare, măsurile susținute de PSD pentru viitorul Guvern sunt următoarele: creșterea alocațiilor pentru copii, a pensiilor și a salariului minim; testarea extinsă și gratuită şi susținerea vaccinării; plafonarea preţurilor la energie; compensarea facturilor; respectarea dreptului la educaţie pentru toţi elevii prin asigurarea cursurilor în regim fizic; descentralizarea reală a deciziilor privind închiderea şcolilor – la nivelul consiliilor de administrație ale școlilor; accesul facil la diagnostic şi tratament al bolnavilor COVID-19, dar şi al bolnavilor cronici. De asemenea, social-democrații propun și: înființarea unui call-center pentru medicii de familie ori care au alte specialități, care tratează pacienți COVID-19 pentru consiliere profesională (în parteneriat cu societățile profesionale medicale); constituirea structurii de coordonare a intervenției (MS) și a unității de achiziție, stocare și distribuție a medicației specifice pacienților COVID-19 (MS, DSU, Unifarm); organizarea unei structuri județene funcționale de coordonare a acordării asistenței medicale, cu reprezentanți ai spitalelor din județ, a DSP și CJ pentru repartizarea pacienților cu COVID-19 și a celor cu boli cronice în funcție de disponibilitatea serviciilor medicale de asistență spitalicească; sprijinirea HORECA, precum și reintroducerea voucherelor de vacanță.

,,Aceste soluții, alături de multe altele, trebuie aplicate urgent pentru a ajuta românii să facă față majorărilor uriașe ale prețurilor la energie, căldură, alimente și medicamente și pentru a ajuta România să treacă peste criza sanitară actuală, care s-a transformat într-o adevărată tragedie națională, prin sutele de decese zilnice. (…) Ceea ce ne dorim în acest moment este un Guvern care să lucreze pentru români și în beneficiul acestei țări!”, a conchis parlamentarul.

JCS-S.P.