CARAŞ-SEVERIN – Pentru următorii cinci ani, cei de la WWF România împreună cu partenerii vor derula la Armeniş un nou proiect al cărui principal obiectiv îl reprezintă mărirea efectivului de zimbri din Munţii Ţarcu!
Chiar dacă activităţile au fost demarate încă de la începutul anului, recent, echipa Asociaţiei WWF România a lansat oficial la Măgura Zimbrilor proiectul „Life with Bison“ („Viaţa cu Zimbri“), alături de partenerii şi numeroşii colaboratori. Proiectul aduce o nouă strategie, un plan de acțiune pentru salvarea speciei și o serie de măsuri pentru ca populația de zimbri și comunitatea locală să poată trăi în armonie.
„Proiectul «Life with Bison» reprezintă un nou capitol în eforturile noastre de conservare a biodiversității și urmărește crearea unui context favorabil de coexistență între oameni și zimbri, dar și asigurarea viabilității populației de Bison bonasus din Munții Țarcu. Pe parcursul următorilor 5 ani, împreună cu partenerii noștri, pe lângă multe alte activități, planificăm să implementăm măsuri de coexistență și să dezvoltăm Planul și strategia națională de acțiune pentru conservarea speciei. Acesta din urmă este un pas important spre o abordare unitară și un management sustenabil al zimbrilor la nivel național. Pe lângă aceasta, îmbunătățirea fondului genetic al speciei ocupă un loc important în prioritățile noastre. Este un moment crucial pentru conservarea naturii în România, iar noi suntem mândri să fim implicați în această inițiativă vitală! Partenerii din cadrul proiectului sunt WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură), Rewilding Romania, Rewilding Europe, WeWilder, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cinegetică şi Resurse Montane, precum şi primăriile din Armeniş, Teregova şi Cornereva. Proiectul «Life with Bison» este co-finanțat de Uniunea Europeană prin LifeProgramme.“, a transmis echipa Asociaţiei WWF România.
JCS-Nicoleta Moraru