Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Adoptate deja în comisiile Parlamentului European, ele vor putea aduce beneficii şi locuitorilor judeţului nostru!

Proiectul-pilot vizând dezvoltarea infrastructurii transfrontaliere de piste de biciclete, depus de eurodeputatul Partidului Umanist Social Liberal, Maria Grapini, le este adresat UAT-urilor situate în vecinătatea frontierelor. Adoptat în cadrul şedinţei din luna iulie a Comisiei TRAN (turism şi transport) a Parlamentului European (PE), proiectul pilot are un buget de 980.000 de euro.

Un al doilea proiect-pilot al europarlamentarului umanist, vizând susţinerea meşteşugarilor şi a produselor acestora, depus de această dată în Comisia IMCO (Piață Internă și Protecția Consumatorilor) al cărei vicepreşedinte este, de asemenea cu un buget de 980.000 de euro, a fost adoptat tot în luna iulie cu un singur vot împotrivă şi revizuit în luna august. „Comisia Europeană a acceptat propunerile mele de revizuire. Astfel, proiectul meu a trecut de la categoria B la cel mai înalt nivel – categoria A – și în acest fel, în 2024, va fi o linie bugetară pentru a se aloca fonduri europene pentru meșteșugari și produse tradiționale!”, a precizat Maria Grapini.

Forma revizuită a proiectului-pilot, împreună cu noua evaluare, va fi trimisă la începutul lunii septembrie Secretariatului Comisiei pentru Bugete al PE. În opinia europarlamentarului este important ca acei meșteșugari care încă mai produc diverse produse meșteșugărești din diferite zone și regiuni cu specific tradițional să fie încurajați și susținuți. „Produsele meșteșugărești joacă un rol important în dezvoltarea turismului regional și local, de aceea este necesar să avem un proiect pilot care să sprijine meșteșugarii în achiziționarea materialelor necesare și în procesul de creare a produselor tradiționale meșteșugărești ceea ce, implicit, va atrage turiști în zonele respective și va produce creștere economică.“, se arată în fundamentarea proiectului eurodeputatului Maria Grapini.

JCS-B.P.