Caraş-Severin, Romania

Asta deoarece proiectul prevede ridicarea de locuri de campare, minidebarcadere, spaţii comerciale, acostamente pentru sporturi nautice, amenajări pentru acostarea navelor de pasageri.

Conform proiectului, depus de primărie încă din toamna anului trecut, extinderea se va face de-a lungul Dunării şi în vecinătatea Drumului Naţional Orşova-Moldova Veche, aşadar într-o zonă care atrage un număr important de turişti.

Consiliul Ştiinţific al Parcului Natural „Porţile de Fier“, întrunit la Orşova, la mijlocul lunii martie 2007, şi-a dat deja avizul pentru ridicarea celor şapte părţi ale proiectului.

Zilele trecute, primarul Gheorghe Birtea s-a aflat în municipiul Reşiţa pentru a prezenta proiectul în faţa reprezentanţilor Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Caraş-Severin în vederea obţinerii avizului de mediu, completat cu recomandările specialiştilor în domeniu, după o primă evaluare a acestuia.

Cu această ocazie, primarul ne-a declarat că, în viitorul apropiat, proiectul urmează să fie susţinut în faţa comisiei APM competentă în vederea luării unei asemenea decizii.

„Comisia urmează să se întrunească la o dată ulterioară. Împreună cu proiectantul, vom prezenta documentaţia necesară aprobării proiectului de extindere a intravilanului comunei“, ne-a declarat primarul Gheorghe Birtea.

Ionel Ivaşcu

[email protected]