EZERIȘ – Formația pregătită de Dorian Arbănaș va întâlni vineri, 26 noiembrie, de la ora 14:00, echipa CSM Jiul Petroșani, pe stadionul din Caransebeș! Progresul este pe locul 6, dar își dorește să încheie anul pe 5. Are șanse mari dacă va câștiga cu Jiul, iar Voința Lupac se va impune cu Viitorul Șimian. Ezerișul are 15 puncte, iar Șimianul are cu unul în plus!
Pentru jocul cu Petroșani, antrenorul Arbănaș nu se va putea baza pe Hrudei, acesta fiind suspendat. În partida din tur cărășenii au câștigat, în deplasare, cu scorul de 2-0.
„Ne așteaptă încă două meciuri până vom lua vacanța. Urmează acum partida cu Jiul Petroșani, o echipă de tradiție din fotbalul românesc. Al doilea joc va fi împotriva CSM Reșița. Vineri ne așteaptă un meci dificil, cu toate că la ei am câștigat meciul pe un teren destul de bun. Acum urmează să-i primim pe cei de la Jiul la noi, pe un teren foarte rău. Va fi un meci de luptă, unde cei care vor fi mai bine pregătiți din punct de vedere fizic vor avea de câștigat. Vom face tot posibilul să luăm cele trei puncte. Mai sunt două meciuri și vrem să mai acumulăm câteva puncte, ca să fim liniștiți în pauza competițională și să abordăm altfel meciurile care au mai rămas de disputat. Este foarte important să câștigăm acest meci pentru a urca în clasament, bineînțeles că ne poate ajuta și rezultatul din meciul Voinței Lupac cu Viitorul Șimian. Ar fi o performanță pentru noi să încheiem anul 2021 pe locul 5. O să fie destul de greu, dar încercăm să scoatem maximul din meciurile cu Jiul Petroșani și cu CSM Reșița. Din păcate, Rafael Hrudei a acumulat cartonașe galbene și va fi suspendat pentru meciul de vineri. Ne bazam pe el, pentru că este un jucător de forță, dar chiar și așa, vom încerca să luăm toate punctele din acest joc”, a declarat antrenorul Dorian Arbănaș.
JCS-Ștefan Moraru