REŞIŢA – Finanţarea pentru procedura specifică în aceste afecţiuni va fi îndrumată secvenţial.
Începând cu data de 1 mai 2015, pacienții cu afecțiuni oncologice vor beneficia de un subprogram de radioterapie distinct, în cadrul programului naţional de oncologie. Până la această dată va fi implementat cadrul legislativ care să permită derularea acestui subprogram.
„Din păcate, judeţul Caraş-Severin nu are capacitate pentru astfel de tratament, aferent clinicilor universitare. Dar asta nu înseamnă că pacienţii cărăşeni, la fel ca orice alt român din ţară, nu pot participa la această parte a tratamentului finanţată distinct. Din contra, în funcţie de alegerea lor, ei se pot îndrepta fie spre Timişoara, fie spre Cluj, acestea fiind cele mai apropiate şi cu tradiţie. Pe de altă parte, în anumite cazuri, aparatura din unele centre este veche şi ar trebui alocate fonduri pentru schimbarea acesteia“, ne-a declarat dr. Dragoş Luca, directorul Direcţiei de Săănătate Publică a judeţului Caraş-Severin.
În întregul sistem sanitar românesc este recunoscut faptul că radioterapia este sectorul cel mai vitregit din oncologie. „Avem încă pacienți pe listele de așteptare pentru aceste proceduri. Până anul acesta, România nu a dezvoltat un sistem național de radioterapie. În 2015 am schimbat modul de organizare și implementare a programelor naționale de sănătate și am elaborat un subprogram exclusiv de radioterapie care va beneficia de alocarea unui buget distinct, fapt ce va permite o mai mare predictibilitate și adaptare la nevoile reale ale pacientului oncologic. În cadrul acestuia tratamentele de radioterapie vor fi decontate integral atât în unitățile sanitare de stat, cât și în cele private”, este precizarea ministrului Sănătății postată pe site-ul oficial.
Anul trecut, Ministerul Sănătății a semnat un acord cu Banca Mondială pentru deschiderea de noi centre de radioterapie, numărul acestora fiind deficitar în prezent. Prin acest program, proiectul va beneficia de 40 de milioane de euro.