Potrivit directorului Colegiul Economic “Anghel Rugină”, totul a pornit de la un telefon mobil, pe care fata l-a utilizat în timpul cursului. Profesoara a vrut să îl ia şi totul a degenerat într-un conflict, eleva alegându-se cu o palmă. Părinţii fetei au venit imediat la şcoală, au intrat la oră peste profesoară, au jignit-o şi au îmbrâncit-o, sub privirile stupefiate ale elevilor.
“Incidentul a avut loc la o clasă a X-a, specializarea servicii. Eleva, nemulţumită că profesoara i-a pus absenţă, pentru că a întârziat la oră, a refuzat să susţină lucrarea de control. După ce i s-a motivat absenţa, fata a scos foaia de hârtie pentru a susţine lucrarea, dar în acelaşi timp vorbea şi la telefon. Deranjată de comportamentul elevei, profesoara a încercat să îi ia telefonul, moment în care între cele două s-a produs o altercaţie”, a declarat directorul Colegiului Economic “Anghel Rugină” Vaslui, Mihaela Cosovanu.
Supărată pentru că a fost lovită, eleva a ieşit din clasă şi şi-a chemat părinţii, care au intrat direct în sala de clasă, cerând socoteală profesoarei. Profesoara a fost jignită şi bruscată de tatăl elevei, chiar în faţa clasei. Scandalul care se derula sub ochii elevilor a fost aplanat de jandarmii, chemaţi la faţa locului. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui dezapobră incidentul petrecut la Liceul “Anghel Rugină” şi a luat deja primele măsuri.
“Vinovată este şi profesoara care a lovit eleva, dar şi părinţii care au intrat în şcoală, sfidând efectiv conducerea liceului şi intrând direct în clasă peste profesor. Nu este normal ceea ce s-a întâmplat”, a declarat inspectorul general al ISJ Vaslui, Florin Ciurariu.
Pentru că nu a ştiut să gestioneze situaţia şi a lovit eleva, profesoara nu va mai preda la clasa unde s-a produs incidentul. Eleva care a avut o atitudine necorespunzătoare la ora de curs, va avea nota scăzută la purtare şi foarte probabil va fi mutată disciplinar la alt clasă.
Sursa: NewsIn
