REŞIŢA – Din această săptămână, plata cuvenită fermierilor care au încheiat cu succes ciclul I al programului „Tomate“ ar putea intra în conturile acestora. Este vorba de 3.000 de euro, pentru fiecare din cei 16 producători cărăşeni care au reuşit să valorifice, până în 15 iunie, 2.000 de kilograme de roşii cultivate în solarii.
Mai exact, legumicultorii au reuşit să vândă, în extrasezon, aproximativ 50 de tone de tomate, fie direct din poarta fermei, fie în pieţele agroalimentare din Caraş-Severin şi din judeţele limitrofe. „Ministerul Agriculturii ne-a alocat banii, dar mai sunt câteva proceduri legate de deschiderile de cont ce trebuie puse la punct. Toţi cei 16 producători intră la plată, oamenii dovedind cu acte valorificarea producţiei“, ne-a declarat Adina Bâte, coordonatorul programului „Tomate“. Fermierii sunt din diferite zone ale judeţului, respectiv Fîrliug, Vărădia, Zăgujeni, Brebu, Feneș, Berzovia, Vrani, Șopotu Vechi, Caransebeș, Zorlențu Mare, Belobreșca, Oțelu Roșu, Bocșa, Lupac, Rusca Teregova, Jupa şi Valeapai. Potrivit specialiştilor Direcţiei Judeţene pentru Agricultură Caraş-Severin, programul a avut un impact pozitiv asupra legumicultorilor cărăşeni, datorită faptului că s-a extins utilitatea suprafeţelor de culturi în spaţii protejate. Pentru ciclul al II-lea, alți 18 fermieri se pregătesc să aprovizioneze piețele Banatului cu roșii autohtone. Se estimează că se vor comercializa cel puţin 33 de tone în luna decembrie a acestui an.
Reamintim că ajutorul de minimis este de 3.000 de euro/an pentru fermierii care cultivă, pe minimum 1.000 de metri pătrați, tomate în solarii sau sere, și comercializează minimum 2.000 kilograme, în perioadele de extrasezon, lunile ianuarie – iunie și noiembrie – decembrie.
