Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – 100 de insule ecologice digitalizate şi două centre de colectare a deşeurilor urmează să fie amenajate în municipiul de pe Bârzava, acestea fiind două dintre proiectele municipalităţii cu finanţare din PNRR!

Având în vedere faptul că reciclarea şi colectarea selectivă a deşeurilor au fost mereu în atenţia administraţiei locale reşiţene, zilele trecute, aleşii locali s-au întâlnit într-o şedinţă fulger pentru a discuta aceste două probleme legate de mediu.

Prima s-a referit la construirea a 100 de insule ecologice digitalizate în municipiul Reşiţa, cu finantare prin PNRR, costul acestora ridicându-se la 9.322.452,50 lei fără TVA, adică 1.895.000 euro, din care va fi suportată suma de 1.771.265,97 lei (360.050 euro) reprezentând TVA-ul cheltuielilor eligibile. Aceşti bani pot fi recuperaţi de la bugetul de stat, conform regulilor impuse de Ghidul de finanţare. Totodată, consilierii locali au aprobat suportarea cheltuielilor de mentenanţă a acestei investiţii pe o perioadă de minim de cinci ani de la data efectuării ultimei plăţi din cadrul proiectului. Astfel, în Reşiţa, sistemele de colectare a deşeurilor municipale s-ar extinde şi moderniza, prin implementarea colectării selective. Potrivit raportului de specialitate al Direcţiei de Investiţii şi Mobilitate Urbană din cadrul primăriei, cele 100 de insule ecologice sunt de trei categorii, desigur, la costuri diferite. Mai exact, 10 insule ecologice digitalizate subterane au un preţ de 50.000 de euro/insulă, 55 de insule digitalizate supraterane cu containere individuale la un cost de 19.000 euro/insulă şi 35 de insule supraterane încasetate cu containere de 1,1 mc la preţul de 10.000 de euro/insulă, preţurile neincluzând TVA.

Cel de-al doilea proiect de hotărâre votat în Consiliul Local s-a referit la construirea a două centre de colectare prin aport voluntar, cu finanţare tot prin PNRR. În acest caz, valoarea maximă eligibilă a proiectului se ridică la 7.661.826,48 lei, fără TVA,, ceea ce înseamnă 1.557.440 euro, de la bugetul de stat asigurându-se suma de 1.455.746,96 lei, adică 295.913,60 euro.

JCS-Nicoleta Moraru