Cererea de trimitere în judecată va fi depusă săptămâna viitoare de parlamentarii PRM.
„Ne-au făcut pe toţi parlamentarii mafioţi, oameni care aparţin de anumite grupuri de interese şi care votează legi pentru infractori. De la doamna ministru Macovei aveam pretenţii foarte mari. A fost ministru al justiţiei şi ştie că nu poate acuza fără probe.
Vom merge în instanţă să ne arate şi nouă care sunt probele, dacă nu, să plătească”, a declarat ieri, la Deva, deputatul Lia Olguţa Vasilescu. Cererea de chemare în judecată va fi depusă în cursul săptămânii viitoare, iar parlamentarul PRM nu a exclus solicitarea unor despăgubiri morale, precizând însă că nu are nevoie de banii celor doi.
În opinia deputatului Lia Olguţa Vasilescu, în perioada de suspendare a preşedintelui Băsescu ar trebui redeschis şi dosarul „Flota”, despre care parlamentarul PRM afirmă că se va prescrie se va prescrie în luna septembrie a acestui an. „Sunt acuzaţii foarte grave în acest dosar, pentru că România a avut a cincea flotă din lume”, a mai spus deputatul PRM.
Mihai Stan
