OBREJA – Natura şi-a intrat în drepturi şi a astupat un obiectiv cu care judeţul se mândrea. Încă o dată nepăsarea şi-a spus cuvântul!
Imaginea copacilor parcă îmbrăţişaţi peste linia ferată ori a tinerilor căsătoriţi făcând acolo fotografiile de nuntă sunt acum amintire. Pentru că viaţa şi-a urmat cursul firesc, iar vegetaţia a pus stăpânire pe ceea ce a fost Tunelul Iubirii. Cândva, la drumul principal de la ieşirea din Obreja, o pancartă indica locul unde, la mică distanţă, copacii îşi uneau crengile deasupra vechii linii de tren. Acum, dacă nu eşti atent, treci de linie căci nimic nu mai aminteşte de ea. Dacă ai vizitat tunelul atunci când acesta exista, ţii minte cam pe unde ar trebui să dai de linie şi te trezeşti că, prin boscheţi, parcă se întrezăresc două şine. Atât…
De dată recentă e ruperea Cascadei Bigăr. Cea mai frumoasă din lume, ar zice unii. Sau o expresie cam exagerată, ar spune alţii. Oricum am lua-o, e un alt obiectiv pe care natura l-a modelat după legile ei. S-au auzit atunci voci dacă acea bucată de stâncă n-ar putea fi pusă la loc. Adică… s-o lipim? De râsu-plânsu’ în cazul cascadei, dar numai de plâns în privinţa tunelului. Să crezi că poţi lipi o stâncă pare de domeniul poveştilor pentru copii, dar să dezgropi o linie de tren, s-o cureţi de vegetaţie, să tai crengile copacilor în forma tunelului-amintire pare cât se poate de realist şi posibil. Măcar pe vreo 200-300 de metri, cât să ne putem plimba şi face fotografii.
Poate cineva va reflecta asupra ideii de mai sus căci nu pare să coste o avere. Sau poate s-ar putea atrage o finanţare cu care tunelul ar putea fi refăcut, promovat şi pus în valoare. Da, sună mai realist să cureţi boscheţi decât să lipeşti o stâncă. Dacă tunelul ne-a bucurat cu frumuseţea sa, poate că e timpul să-i arătăm şi noi cât îl iubim. Sigur ne-ar place să ne plimbăm şi să ne fotografiem din nou pe sub coroana copacilor îmbrăţişaţi. Numai că… iubirea cere şi sacrificii.
JCS-Ionel Ivaşcu
