Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Vehiculul a plecat din Turcia miercurea trecută și este așteptat să sosească la destinație zilele acestea. Durează mai mult, întrucât este un transport agabaritic care merge doar noaptea și cu antemergător!

Testele au fost făcute de Durmazlar pe liniile interne pe care testează toate tramvaiele, iar documentele pentru omologare au fost trimise către AFER și TÜV Polonia. „Îl vom gara în depou, am început să lucrăm la liniile care vor fi în viitorul depou de tramvai și am convenit cu cei de la PORR că-l vom pune acolo. Nu sunt probleme legate de faptul că ar trebui să-l punem în mișcare undeva. Eu sper să-l vedem cât mai repede pe șină în oraș, asta probabil se va întâmpla spre sfârșitul anului. Cele 13 tramvaie vor veni etapizat, primul acum, următorul în februarie, altele două în martie”, a declarat azi primarul Ioan Popa.

În privința posturilor de vatmani, primăria derulează o selecție de personal atât din interiorul TUR, cât și din partea celor care au aplicat ca să ocupe asemenea posturi. Este vorba despre oameni care au mai lucrat ca vatmani, unii chiar la Reșița.Daniel Jurubescu are legături la Timișoara, unde vom face cursuri de instruire pentru toată lumea, astfel încât să avem oamenii pregătiți când va fi nevoie de ei”, a mai precizat primarul Popa.

JCS-Ionel Ivașcu