REȘIȚA – După ultima etapă în care Reșița a suferit o înfrângere rușinoasă pe teren propriu, 0-3 cu Unirea Slobozia, președintele Cristi Bobar a avut o ședință cu jucătorii și a luat deja primele măsuri!
Atacantului Daniel Ene și fundașului stânga Daniel Vădrariu li s-au reziliat contractele și din acest moment nu mai sunt fotbaliștii echipei CSM Reșița!
“Le mulțumim pentru aportul adus echipei și le dorim mult succes mai departe”, a fost comunciatul scurt al celor de la CSM.
Echipa pregătită de Alexandru Pelici va juca miercuri, 7 octombrie, de la ora 14:30, în turul 3 al Cupei României cu FC Universitatea Craiova 1948. Partida va avea loc pe stadionul din Drobeta-Turnu Severin.
JCS-Ștefan Moraru