Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Zeci de voluntari de toate vârstele au participat la sfârşitul săptămânii trecute la realizarea primelor marcaje cu vopsea albă de pe traseul spre Piatra Rolului!

De la copii de 7 ani şi până la cei trecuţi de prima tinereţe, câţiva zeci de voluntari s-au mobilizat sâmbătă, 6 mai, alături de neobosita echipă a Asociaţiei Acasă în Banat pentru prima etapă din acţiunea de marcare a traseului spre Piatra Rolului. Pentru că este o distanţă destul de mare, voluntarii s-au împărţit în două echipe, care s-au întâlnit la mijlocul traseului. Primele marcaje s-au făcut cu vopsea albă, după care, în următoarea etapă se vor realiza marcajele finale (punctul albastru) și se vor amplasa panourile indicatoare.

„Ce zi fantastică, sâmbătă, la Oravița! Zeci de voluntari, mici și mari, am pornit împreună să marcăm traseul către Piatra Rolului. Și nu a fost deloc ușor! Pentru a reuși să facem ce ne-am propus, sâmbătă dimineața la 8 fix, ne-am adunat în curte la Liceul Teoretic «General Dragalina» Oraviţa, unde ne-am împărțit în două echipe. Primul grup, format din elevi, părinți și profesori de la Liceul Teoretic «General Dragalina» Oravița, reprezentanți Romsilva – Administrația Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița și angajați de la ZF Group, a pornit din Ciclova Montană, urmând să ne întâlnim la mijlocul traseului. A doua echipă, formată din voluntarii de la Asociația Acasă în Banat și din angajații ZF Group, îndrumați de pădurari, a pornit de la legătura cu drumul național, mai sus de Marila. A fost o adevărată bucurie să ne plimbăm prin mijlocul pădurii pline de leurdă și cu un miros pătrunzător. Am curățat și am eliberat traseul, cu mare grijă, sub îndrumarea pădurarilor și am făcut primele marcaje, fondul alb, pentru traseul turistic. Am admirat cu toții plantele și insectele uimitoare care se regăsesc în Parcul Național, cum ar fi arborele de tisă sau orhideele sălbatice. Au fost porțiuni mai dificile, cu grohotiș, unele zone în care am mers cu mare atenție, dar peisajul a meritat pe deplin! Natura ne-a oferit o zi senină, așadar sus în vârf, pe Piatra Rolului, am avut parte de o priveliște ce a cuprins toată Valea Carașului, până departe, la Dunăre, în Serbia. Prima echipă care a ajuns sus, pe Piatra Rolului, a continuat marcajele până când cele două echipe s-au reunit, undeva în mijlocul pădurii. Apoi, fiecare echipă și-a continuat drumul până a parcurs tot traseul. După-amiaza, ne-am tras sufletul și am împărtășit experiența, la o felie de pizza. Am parcurs traseul cu emoții, dar cu mare grijă și fără incidente. Chiar și cei mai mici voluntari, de numai 7 ani, au făcut față cu brio la toată distanța.“, au precizat cei de la Acasă în Banat.

La finalul acestei acţiuni, traseul către Piatra Rolului va fi primul traseu omologat din zona Oraviței.

JCS-Nicoleta Moraru