SLATINA-TIMIŞ – 2018 se anunţă, încă de acum, rodnic şi plin de schimbări la Slatina-Timiş. Mai multe lucrări urmează a fi demarate în viitorul apropiat, printre care modernizarea căminului cultural din Sadova Veche, reabilitarea grădiniţei din centrul de comună sau asfaltarea străzilor şi a drumului comunal din satul Ilova.
„Dacă ne ajută Dumnezeu, anul acesta implementăm multe proiecte. Avem trei cu fonduri europene, şi lucrăm la alte două cu fonduri guvernamentale. De curând am finalizat achiziţia, şi cred că, la începutul lunii martie, vom emite autorizaţia de construcţie pentru reabilitarea şi modernizarea căminului cultural din Sadova Veche. Este un proiect pe fonduri europene, derulat prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, valoarea sa fiind de 300.000 de euro. Cel de-al doilea proiect este derulat tot cu bani de la Uniunea Europeană, şi este vorba despre modernizarea grădiniţei de la Slatina-Timiş. Valoarea sa este de 250.000 de euro. Aici am primit avizul de la AFIR ca să publicăm caietul de sarcini pe SEAP, pentru achiziţia de lucrări. Sunt optimist în privinţa acestui proiect, pentru că nu văd de ce ar trena. Deci, ne dorim să demarăm lucrările la grădiniţă, imediat ce se încheie anul şcolar. E o procedură destul de lungă: se depun oferte, pot exista contestaţii, însă mi-aş dori să avem totul gata până la vacanţa de vară, pentru a putea începe imediat. Şi dacă nu terminăm până în toamnă, atunci vom muta preşcolarii într-una din sălile de clasă ale şcolii gimnaziale“, ne-a declarat primarul Gheorghe Roma.
În vară ar putea demara şi investiţia de un milion de euro, pentru care edilul a semnat contractul de finanţare tot cu AFIR. „Se lucrează în prezent la caietul de sarcini pentru publicarea pe SEAP a acestei lucrări, ce are în vedere asfaltarea tuturor străzilor din satul Ilova şi a altor trei în Slatina-Timiş. Nu avem încă avizul AFIR-ului, dar sper să-l primim cât mai curând, şi să reuşim să facem achiziţia, să semnăm contractul de lucrare şi să-i dăm drumul. Eu zic că, pe la mijlocul verii, am putea începe proiectul de asfaltare. Poate că este bine că nu demarăm mai repede, pentru că, la Ilova, se lucrează încă la reţeaua de apă şi de canalizare. Lucrările se vor încheia până de Paşte. După aceea, putem veni şi reface toată infrastructura stradală, ce a avut de suferit în urma introducerii reţelelor“, a concluzionat Gheorghe Roma.
