CARANSEBEȘ – Asta a spus edilul Caransebeșului într-o conferință de presă, după apariția la o televiziune centrală a unui material în care se prezenta situația gravă a Spitalului Municipal de Urgență, cu președintele Colegiului Medicilor, Gheorghe Borcean, pe post de ghid. Primarul Felix Borcean a admis că spitalul are numeroase probleme, însă a considerat materialul apărut în presa centrală drept tendențios.
„Dl doctor Borcean aruncă fumigene după care pleacă la București, că practic ăsta a fost semnalul de alarmă și pentru presa centrală. Nu este căldură, cazanele desfăcute, îmi și imaginam numai șuruburi pe jos și perspectiva frigului. Lumea dacă aude asta din gura președintelui Colegiului Medicilor zice <<da, așa e>>. Șerpărie în spate, cobre, asta e imaginea pe care și eu o aveam, eram stupefiat, vedeam numai cadavre prin lifturi. Nu e chiar așa. Acest om a fost 20 de ani director la acest spital, spitalul este copilul lui, își repudiază propriul său fiu. Nu zice nimeni că spitalul e fantastic”, a spus primarul Borcean.
Acesta a explicat și de ce chirurgul Gheorghe Borcean lansează „fumigenele”. „Nu este de acord cu înființarea acestui ambulatoriu integrat, pentru că actualul ambulatoriu privat e creația lui, acolo se câștigă alți bani. Medicii să lucreze corect față de spital, pentru că altfel se va închide și să văd unde își mai desfășoară activitatea distinsul președinte al Colegiului Medicilor. Le atrag atenția să se potolească cu tot felul de strâmbe la raportul de gardă și să arunce cu invective”, a adăugat edilul Caransebeșului.
Și pentru că în reportajul din presa centrală apărea și un pacient care numai ce suferise o operație la picior în spitalul caransebeșean și spunea că a dat 600 de euro șpagă, atât managerul spitalului, Octavian Dena, cât și directorul medical Bhupinder Singh au fost întrebați ce medic l-a operat pe acel pacient. Iar cei doi l-au luat pe „nu știu” în brațe. Dena a spus însă că cine deține astfel de informații ar trebui să anunțe imediat organele competente.
R.M.