Caraş-Severin, Romania

Conducerea Consiliului judeţean Arad a avut, astăzi, o primă întâlnire cu primarii din judeţ. Printre principalele nemulţumiri ale celor care conduc oraşele şi comunele judeţului s-a numărat colaborarea dezastruoasă cu cei de Enel, desele probleme întâmpinate atât de cetăţeni, cât şi de instituţii, atunci când vine vorba de energia electrică.

La finalulu întâlnirii, într-o conferinţă de presă, preşedintele CJA, Nicolae Ioţcu, a declarat că, urmare a nenumăratelor intervenţii ale primarilor, s-a decis stabilirea unei întâlniri cu cei de la Enel, pentru a se încerca remedierea deficienţelor. „Săptămâna viitoare dorim să avem o întâlnire cu Enel, împreună cu Asociaţia comunelor şi reprezentanţii primarilor de oraşe, pentru a le cere explicaţii pentru întreruperile de curent, care aduc prejudicii atât cetăţenilor din judeţ, cât şi instituţiilor sau societăţilor comerciale.

Dorim să discutăm şi despre modul jenant în care Enel discută cu primarii. Dacă Primăriile au un rest de trei lei neachitat, sunt somaţi să plătească, că altfel li se taie curentul. Totuşi, e vorba de o instituţie publică, nu pot fi trataţi astfel“, spune Ioţcu.

Sprijin pentru proiecte

Întâlnire cu conducerea CJA a fost onorată de majoritatea primarilor din judeţ, lispind, până la final, doar trei, aceştia dorind probabil să afle intenţiile noului preşedinte CJA şi celor doi vicepreşedinţi.

„Am vrut să avem această întâlnire pentru a vedea ce au de gând şi cum văd şi ei viitoarea colaborare. De asemenea, noi am prezentat cele două mari proiecte ce se desfăşoară în judeţ, pe apă-canal şi deşeuri. Le-am cerut sprijinul pentru a demara procedurile şi a depune cât mai repede proiectul“, a declarat Ioţcu.

Preşedintele CJA a mai subliniat faptul că instituţia pe care o conduce va acorda sprijin total, prin cofinanţare, proiectelor iniţiate de primării.

C.M.