Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Asta nu înseamnă că imobilul va rămâne în picioare. Demolarea se va face, dar onorurile vor aparţine altcuiva! 

După ce de ani buni se vorbeşte despre demolarea clădirilor de pe malul Bârzavei, din zona fostului Prescom, acum, autoritatea locală a cedat frâiele procedurilor.

„Am tot avut discuţii pe tema asta, ne lămureşte primarul Ioan Popa. Există o teamă în Direcţia Juridică a Primăriei Reşiţa ca noi să achiziţionăm acele două clădiri de la Valentin Armaşu şi să le demolăm“.

Norocul vine din partea celor de la Altex, care intenţionează să-şi deschidă un magazin pe platforma din Luncă. Primarul amintea anul trecut că firma a dat Primăriei 60.000 de euro din 80.000, cât reprezenta valoarea totală a clădirilor de acolo, în schema demolărilor neintrând nici atunci clădirea Vintage.

„În discuţiile noastre cu Altexul am stabilit ca noi să achiziţionăm clădirile, să le demolăm, dânşii ne donează contravaloarea acestor clădiri şi, ulterior, vor moderniza toată infrastructura acolo şi o vor dona municipiului Reşiţa. Din cauza acestor temeri ale juriştilor noştri că am putea fi acuzaţi ulterior – de Curtea de Conturi sau de alte instituţii – că ne-am implicat într-o situaţie tulbure, chiar astăzi am abordat Altexul şi le-am zis: Dom’le, faceţi voi acest demers şi nu ne puneţi pe noi într-o postură delicată. Şi dânşii au luat act şi sper să reuşească să facă această asanare a zonei între două entităţi private“, a încheiat Nelu Popa.

JCS-Antoniu Mocanu