Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Municipalitatea reşiţeană apreciază interesul tinerei generaţii pentru robotică, fapt pentru care susţine financiar pregătirea dascălilor şi a elevilor reşiţeni în acest sens!

„Este îmbucurător faptul că tot mai mulți elevi reșițeni sunt interesați de inovare, accesând astfel cursurile de robotică din școli. Dovada o face participarea de anul trecut a echipajelor din trei școli din municipiu: Școala Gimnazială nr. 8, Colegiul Național «Traian Lalescu» și Colegiul Național «Diaconovici-Tietz» la concursurile de robotică desfășurate la nivel național. Primăria recunoaște și apreciază inițiativa acestor școli, alocând bugetul necesar pentru extinderea acestui tip de acțiuni pentru câte un grup de 24 de elevi și doi coordonatori, în fiecare unitate școlară menționată. În prezent, școlile derulează procedura proprie de achiziție a kit-urilor de roboți, urmând să demareze foarte curând activitatea cu elevii și, în paralel, pregătirea profesorilor coordonatori. Le urăm mult succes elevilor la competițiile viitoare!“, transmite municipalitatea reşiţeană.

JCS-A.M.