REȘIȚA – Vila Veche și Vila Roșie ale UCM Reșița fac parte din prima categorie, fostul Institut de proiectări dintr-a doua!
Consiliul Local al municipiului, întrunit ieri în ședință ordinară, a epuizat în circa 30 de minute întreaga ordine de zi ce a cuprins 48 de puncte, mai puțin cel de „Diverse“ care n-a mai fost dezbătut, în lipsa primarului Ioan Popa. Au atras atenția, mai mult ca rezonanță a subiectului decât ca element de noutate, două proiecte de hotărâre privind exercitarea dreptului de preempțiune pentru cumpărarea a două imobile-monument istoric aflate în proprietatea UCM Reșița SA – societate în reorganizare judiciară. Astfel, legislativul local și-a reconfirmat exercitarea dreptului de preempțiune pentru cumpărarea Vilei Roșii – azi policlinică uzinală la prețul de 60.862,70 euro și a Vilei Vechi la prețul de 77.640,62 euro. Alte două hotărâri identice, la aceleași prețuri, au mai fost adoptate și în luna martie 2023, după ce în iunie 2022 se optase pentru neexercitarea dreptului de preempțiune la vânzarea celor două imobile. Rămâne însă de văzut dacă UCMR (a nu se confunda cu UCMH), prin administratorii săi judiciari și cu acceptul creditorilor garantați, e dispusă să vândă la acest preț.
Între Primărie și UCMR există o mai veche corespondență legată de mai multe obiective, de unde reiese că prima era dispusă în aprilie 2024 să plătească: 92.044 euro pentru clădirea „Cadre“ (cu un teren de 2.179 mp şi bunurile mobile aferente), 132.591 euro pentru „Muzeu“ (cu terenul de 336 mp şi bunurile mobile aferente, inclusiv machetele) și 369.915 euro pentru obiectivul „Vile“, adică „Vila Roșie“, „Vila Oaspeți (Veche)“ și remiza, precum și alte construcții dintr-un perimetru de 63.986 mp. Față de aceasta, Administratorul Judiciar a transmis Primăriei solicitarea creditorului garantat Serraghis Loan Management ltd ca oferta să fie completată și suplimentată cu suma de 154.700 euro. Potrivit ultimului Raport al Administrator Judiciar (Consorţiul EURO INSOL SPRL şi VF Insolvenţă SPRL), acest lucru s-ar fi și întîmplat: „În data de 01.07.2024 Societatea a recepţionat de la UAT Municipiul Reşiţa oferta nr. 58178 referitoare la achiziţia unor bunuri mobile şi imobile situate în localitatea Reşiţa, aflate în patrimoniul UCM Reşiţa SA, ofertă care suplimentează oferta UAT Reşiţa nr. 28325/28.03.2024, în concordanță cu propunerea creditorului garantat Serraghis Loan Management.“ Prin urmare, nu mai rămâne decât ca tranzacția să fie aprobată și de Adunarea creditorilor UCMR.
În ceea ce privește fostul Institut de proiectări (Hydro Engineering), CL a aprobat ieri vânzarea prin licitație publică, pe un singur lot, a întregului obiectiv de pe Calea Caransebeșului, la prețul total de pornire de 1.248.480 euro. La data cumpărării sale (pentru același preț), în octombrie 2020, municipalitatea intenționa să înscrie obiectivul pe lista proiectelor finanțate din fonduri europene nerambursabile, în speranța de a face acolo un centru de competențe, în colaborare cu UBB. Întrucât nu s-a găsit o finanțare pentru reconversia clădirii, s-a optat pentru vânzarea ei în vederea transformării, foarte probabil într-un Centru Clinic de Oncologie.
JCS-Walter Fleck