Însă, se pare că această situaţie este pe cale să se schimbe, SC CET Energoterm Reşiţa încercând să devină, din faimosul „Dracula“, apelativ spus cândva de un consilier local, o societate rentabilă.
Primul pas a fost introducerea cunoscutelor micromodule, iar ieri, 12 aprilie, primarul Liviu Spătaru a anunţat şi sosirea din Germania a cazanului de 10 Gcal.
CET-ul va produce vara doar 10 Gcal. Până acum, nu se putea folosi decât cazanul de 50 de Gcal, care, utilizat doar la 20% din capacitatea sa, cum este şi normal, nu era rentabil, pierderile fiind foarte mari.
Acum, în anumite perioade ale anului, va putea fi folosit doar noul cazan, care, funcţionând la întreaga sa capacitate, ar trebui să crească rentabilitatea CET cu 10-15%. Noul utilaj va intra în funcţiune la începutul lunii mai 2007.
Următorul pas în acest proces de modernizare va fi făcut odată cu sosirea celor două cazane cu funcţionare pe biomasă, care ar putea să rezolve şi problema arhicunoscută a deşeurilor din municipiul de pe Bârzava.
Deja se lucrează la proiectul pentru această investiţie, care se cifrează la câteva milioane de euro.
La sfârşitul acestei săptămâni, între 15 şi 18 aprilie a.c., o delegaţie condusă de primarul Liviu Spătaru va face o vizită în Austria, pentru a vedea mai multe centrale pe combustibili lichizi şi solizi ale societăţii Damfos.
Nina Curiţa
