ORAVIŢA – În condiţiile în care singurul muzeu de speologie din ţară, cel de la Cluj, are sincope, un altul va fi înfiinţat la noi.
Ideea a venit în urma unei întrevederi pe care Bogdan Bădescu – preşedinte al Asociaţiei Speologice Exploratorii şi al Federaţiei Naţionale de Speologie – a avut-o, săptămâna trecută, cu primarul din Oraviţa.
„Orașul Oravița este situat în apropierea zonei centrale a celei mai mari zone carstice compacte din România, ce se întinde de la Reșița până la Dunăre, fapt pentru care polarizarea unor evenimente și obiective speologice este pe deplin justificată. Interesul și spiritul de acțiune al domnului primar Ursu pentru dezvoltarea turismului în Oravița au condus la fructificarea unei idei, anume înființarea unui muzeu de speologie care are toate șansele să devină un important punct de atracție pentru întreaga regiune prin unicitatea lui”, a declarat Bogdan Bădescu.
În principiu, ideea este aceea de a se înființa la Oravița un muzeu de speologie și paleontologie. Autoritățile orăvițene consideră că acest proiect poate avea ca scop dezvoltarea turistică a zonei, iar primarul Dumitru Ursu a considerat, la o primă vedere, că o posibilă locație pentru funcţionarea muzeului ar putea fi fosta Școala de Muzică. „Muzeul va deveni un reper important atât pentru exponatele lui cât și pentru prezentarea istoriei cercetărilor speologice în Banat. O secțiune va fi dedicată locuirii umane din peșteri și legendelor locale ale lui Adam Neamțu. Muzeul va reprezenta și un important spațiu destinat activităților educative”, a mai amintit Bădescu.
Amenajarea muzeului va fi realizată de către Primăria Oravița în colaborare cu Asociația Speologică Exploratorii și specialiști din domeniu.
Flavius Rotariu