Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Eufemistica descriere a tumultuoasei colaborări între două instituții ale administrației publice, învecinate!

Despre teancurile de hotărâri ale Consiliului Local Reșița atacate de Instituția Prefectului am mai scris c-au fost odată, pentru că dacă n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit! Primarul Ioan Popa s-a plâns de nenumărate ori de „șicanele Prefecturii“, acuzându-l pe prefectul Ioan Dragomir, în august 2024, că „pur și simplu ne urăște“, după ce acesta, de fapt Instituția, a atacat autorizația de construire a noului spital din Reșița. Acesta a replicat, de fiecare dată, că el doar respectă litera și spiritul legii.

După câteva luni de relaș, frustrarea a revenit la suprafață odată cu aprobarea de către CL, marțea trecută, a suspendării obligației de plată a redevenței pentru terenul de 1.100 mp din Piața Trandafirul, concesionat în vederea construirii unui magazin de proximitate. Suspendare în vigoare „până la soluționarea definitivă a cauzei în Dosarul nr.146/115/2025 aflat pe rolul tribunalului Caraș-Severin.“, potrivit Hotărârii adoptate în unanimitate de către consilieri. Contractul de concesiune pe 49 de ani a fost încheiat, în decembrie 2024, în urma licitației organizate în baza HCL 453/2024, atacată de Instituția Prefectului în 12 februarie 2025 și, în consecință suspendată de drept. Motiv pentru care concesionarul SC PARABOMIR SRL a solicitat suspendarea plății redevenței, până la soluționarea cauzei.

„Cu Piața Trandafirul s-a întâmplat o chestiune neplăcută în sensul că, în «bunele practici» ale Prefecturii […], ne-am trezit blocați în instanță. E trist pentru că am parcurs niște pași foarte corecți și onești. Acum doi ani am testat dorința cetățenilor, ni s-a spus că se dorește un magazin de proximitate, parcări, și am procedat în consecință. A fost o operațiune deschisă, corectă, cinstită, onestă, la care a putut participa orice operator economic. Ni s-a contestat pe proceduri, pe virgule. Asta e! Avem câteva zeci, poate o sută de proiecte de hotărâre, contestate de către Prefectură!“, a explicat Ioan Popa, la finalul ședinței de zilele trecute.

Dintre dosarele înregistrate doar de la începutul anului 2024, în momentul de față au termene 4 dosare (cel cu nr. 146 în 6 iunie), 2 figurând ca amânate și 3 ca suspendate. Dintre celelalte, soluționate, 19 au fost „câștigate“ de Primărie în sensul că Tribunalul a respins acțiunea Prefecturii, în timp ce aceasta a punctat cu 27 dosare admise, soluționate prin anularea totală sau parțială a HCL atacate, care au avut ca obiect în principal dezmembrări și licitații în vederea vânzării de terenuri. Exemplificativ, fără a intra în detalii, putem aminti faptul că epopeea Pieței Trandafirul a mai făcut obiectul unui dosar a cărui soluționare anula HCL 25/2024, sau că într-un alt dosar, Prefectura obținea anularea vânzării unui teren de 19 mp de pe str. M. Kogălniceanu!

Afirmația cum că ar fi „câteva zeci, poate o sută de proiecte de hotărâre contestate“ nu o putem confirma decât parțial, după ce am numărat 55 (până ne-am plictisit) și am amânat (în acord cu principiul că poate nu va mai fi nevoie) trecerea în revistă a dosarelor din ceilalți doi ani, de când a fost instalat ca prefect, Ioan Dragomir, în februarie 2022. „Sper ca acum, sincer vă spun, cu noul Guvern care se instalează, să avem parte de o Instituție a Prefectului mult mai maleabilă, mult mai dinamică, mult mai apropiată spre investiții și care să nu se comporte toată ziua ca un băț în gard.“, a conchis primarul Reșiței, Ioan Popa, cu gândul la trecut, prezent și viitor.

De urmărit subiectul întrucât, legat de terenuri, în cadrul ședinței de marți au mai fost aprobate alte 4 vânzări prin licitație, 5 vânzări directe, 3 treceri din domeniul public în cel privat și 10 dezmembrări!

JCS-Walter Fleck

1 Comentariu

  1. Poate ne scapam de acest Dragomir , o religva a vremurilor apuse

Adaugă comentariu