Caraş-Severin, Romania

Astfel, prefectul de Caraş-Severin, Octavian Ţunea, a convocat luni, o întrunire ad-hoc la care, pe lângă autorităţile judeţene au participat reprezentanţi ai S.C. Enel, Romsilva şi TMK, având în vedere că „de prea mult timp, spunea prefectul, mai multe localităţi din judeţ sunt fără curent electric“.

„Nu se poate ca încă de marţi, 13 octombrie, atâtea localităţi să fie nealimentate cu energie electrică. Nu înţeleg ce se întâmplă şi de ce durează atât remedierea defecţiunilor! Am să mă deplasez personal acolo, pentru a verifica stadiul în care se află lucrările de reparaţii. Înţeleg că este greu şi se ajunge dificil în zonele cu probleme, dar, dacă ar conlucra toate instituţiile implicate, situaţia sunt convins că s-ar prezenta altfel“, a subliniat Octavian Ţunea.

Proprietarii de pensiuni din Caraş-Severin ar putea să facă bani frumoşi în această perioadă atrăgând sute de turişti în judeţ. Din păcate, zonele turistice din Caraş-Severin sunt cele mai afectate de căderea zăpezii pentru că majoritatea au rămas fără curent, Enel nereuşind să facă faţă situaţiei.

La întâlnirea convocată luni la sediul Prefecturii de către Octavian Ţunea, prefectul judeţului a participat şi primarul localităţii Văliug, Marius Mocanu, disperat de faptul că de aproape o săptămână, locuitorii comunei nu au mai beneficiat de curent electric, iar Văliugul, la fel ca şi celelalte localităţi aflate în aceeaşi situaţie sunt totuşi, zone turistice.

Luni, erau nealimentate cu energie electrică localităţile Văliug, Brebu Nou, Gărâna, staţiunea Crivaia şi Muntele Semenic… cele mai importante locaţii din judeţ, mai ales în sezonul rece.

Anca Preda