Caraş-Severin, Romania

Cu ocazia întrunirii a fost prezentată chiar şi o statistică comparativă între Arad şi Szeged pe tema spaţiilor verzi. Potrivit statisticii, Aradul are undeva pe la 80 de hectare de spaţii verzi, în timp ce Szegedul se poate lăuda cu 370 de hectare.

Structurate, spaţiile verzi din Arad reprezintă, potrivit arhitecţilor, doar 32 de hectare, în timp ce la Szeged suprafaţa e de a aproape 10 ori mai mare (280 hectare). Nici Timişoara nu stă bine la spaţii verzi dacă comparaţia se face cu oraşele din Ungaria.

Arhitecţii s-au plâns şi de modul în care sunt toaletaţi arborii din Arad, susţinând că nu văd sensul acestor toaletări, care seamănă mai degrabă cu ciopârţirile.

A.B.