Chiar dacă nu pot fi donatori în adevăratul sens al cuvântului, micuţii de la Liceul Teoretic „Diaconovici-Tietz“ au fost curioşi să afle cum pot dona sânge, atunci când vor avea vârsta propice. Pentru ei, în cursul zilei de ieri, la „Centrul de Transfuzie Sanguină“ din municipiu, s-a ţinut o lecţie deschisă sub numele de „Povestea unei picături de sânge“. Directorul centrului, Silvia Negomireanu a explicat pe înţelesul tuturor importanţa donării.
Picătură de cunoaştere
Elevii s-au arătat entuziasmaţi să afle cât mai multe lucruri despre acest procedeu. Au văzut cum se triază şi se consultă donatorii, au observat îndeaproape procesarea şi centrifugarea preparatelor şi au văzut chiar şi doi donatori în timp ce donau sânge.
În ciuda faptului că toate aceste „imagini“ par dure pentru un copil, ele sunt mai mult decât binevenite şi asta pentru că „este important să vină aici de mici, ca să vadă despre ce este vorba şi să fie sensibilizaţi de la o vârstă fragedă pentru a dona când vor avea vârsta propice“, spunea Silvia Negomireanu.
Alexandra Mănescu
