Caraş-Severin, Romania

În vederea reabilitării acestei comune, a fost depuse pe Măsura 322, trei proiecte privind modernizarea străzilor, reabilitarea Căminului Cultural şi un proiect de captare şi instalaţie de potabilizare a apei.

„Am dat ordinul de începere a lucrărilor în valoare de 77 milioane“, ne-a declarat primarul comunei Armeniş, Ioan Vetreş. De asemenea, se mai doreşte amenajarea unui centru de informare turistică, proiect depus pe Măsura 313 în valoare de 200 de mii de euro dar şi un proiect privind electrificarea în satul Plopu.

În ceea ce priveşte lucrările finalizate sau în curs de desfăşurare, primarul Ioan Vetreş ne-a mărturisit faptul că „am început canalizarea la Feneş, pe Ordonanţa 7 şi încă se lucrează la ea. La Sat Bătrân am terminat Căminul Cultural, în 24 iunie a.c. facem inaugurarea odată cu Festivalul „Sandu Florea“ iar la Feneş am început lucrările la o sală de nunţi. Am terminat fundaţia, urmează ca săptămâna aceasta să continuăm lucrările“. Nici situaţia drumurilor agricole nu a fost trecută cu vederea.

Pentru modernizarea a 14,4 kilometri a fost depus un proiect pe Măsura 125.

Lavinia Predescu