REŞIŢA – De luni, credincioşii ortodocşi şi cei greco-catolici au intrat în Postul Mare. Timp de şapte săptămâni aceştia trebuie să uite gustul alimentelor de origine animală. Acest lucru nu va fi însă greu, căci rafturile magazinelor s-au umplut cu produse de post. De la brânză şi caşcaval, până la cârnaţi, crenvurşti şi ciocolată, toate preparate fără carne sau lapte.
Deşi astfel de alimente „fac cu ochiul“ cumpărătorilor, niciodată oamenii nu vor avea certitudinea că produsele sunt de post sau respectă reţetarul. Cu toate acestea, cei care „poftesc“ la astfel de produse trebuie să ştie că acestea nu sunt deloc ieftine. De exemplu, preţul unui pateu de post variază între 2,1 şi 3,5 lei, în timp ce pentru 200 de grame de crenvurşti sau cârnaţi cumpărătorul trebuie să plătească între 7,5 şi 8 lei. Kilogramul de caşcaval vegetal trece de 20 de lei, iar 200 de grame de brânza tofu se vinde cu 6,5 lei.
Nici fructele sau legumele nu sunt mai ieftine. Profitând de această perioadă, comercianţii din pieţele agroalimentare reşiţene au majorat preţurile în ultimele zile, spre nemulţumirea cumpărătorilor. Astfel, kilogramul de fasolea boabe se vinde cu 7 – 8 lei, ceapa şi cartofii costă 2 – 2,5 lei, salata verde sare de 2,5 lei, la fel şi legătura de ceapă verde. Kilogramul de dovlecei şi ciuperci costă 10 – 11 lei, iar cel de ardei, 13 – 14 lei. Ce spun oamenii despre aceste preţuri?
„Şi aşa legumele şi fructele aveau preţuri mari, acum că le-au mai şi scumpit… Dacă ar fi să mâncăm numai salate, cu 8,5 lei kilogramul de roşii şi 10 lei cel de castraveţi, ajungem la sapă de lemn. Eu am pus pentru iarnă zacuscă, varză, compoturi şi murături, la care adaug cartofi, paste şi alte preparate care-mi fac postul mai ieftin şi mai uşor“, ne-a spus o reşiţeancă. La rândul lor, comercianţii din pieţe spun că preţurile mari sunt justificate, având în vedere că acestea sunt aduse din import.
Roxana Bălan Nafiru