JCS: Aveţi o vastă experienţă în domeniul privat, dar şi în cel al administraţiei publice. Aţi fost primar, iar acum aţi preluat funcţia de director al Centrului Reţea Poştală Timişoara. Cum e să lucraţi la Poşta Română?
N.B.: A fost pentru mine o provocare profesională. Sunt specializat în domeniul marketingului şi al resurselor umane, deci premisele sunt bune! Nu e uşor să conduci această instituţie, dar nici foarte greu. E nevoie de multă diplomaţie, lucrezi cu mii de oameni. Am reuşit, în cei doi ani de când activez pe această funcţie, să-mi formez o echipă extraordinară şi să punem în aplicare proiecte concrete de eficientizare a activităţii.
JCS: Cum gestionaţi relaţiile de colaborare cu cele patru judeţe? Se lucrează uşor cu oamenii angajaţi în firmă?
N.B.: Am ajuns să fim prieteni, chiar dacă pare ireal, toţi, fie că suntem de aici sau de la Hunedoara, spre exemplu. Poştaşii au fost instruiţi pentru a-i scoate din tiparul vechi al acestei meserii şi de-ai pregăti pentru nou, pentru vremurile actuale. Poştaşul nostru este, de acum, un veritabil agent de vânzări! Modernizarea se poate observa în toate domeniile de activitate: parcul auto, informatizare sau chiar în ceea ce îl priveşte pe cel care este pilonul Poştei, poştaşul.
JCS: Care postură vi se potriveşte mai bine, cea de primar sau cea de director de Poştă?
N.B.: Fiecare perioadă cu frumuseţea ei, dar, cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea a fost cea în care am făcut muncă de primar. Primăria (Cărpiniş – n.r.) a fost locul în care m-am regăsit total: să simţi că faci, concret, ceva, pentru comunitatea ta. E lucru mare! Cât priveşte poziţia de director la Centrul Regional Reţea Poştală Timişoara, spun, cu mâna pe inimă, că mă mândresc pentru că mi s-a oferit această oportunitate. Poşta este o instituţie vie, cu oameni care aleargă contra cronometru, pentru ca cei care ne aşteaptă, zilnic, să fie mulţumiţi. Când apar probleme, intervin: discut cu oamenii, încerc să-i fac să-şi iubească slujba, să vină cu plăcere aici şi să plece, la sfârşitul programului, cu zâmbetul pe buze.
JCS: Veţi pleca pe funcţia de director general al Companiei Naţionale Poşta Română?
N.B.: Deocamdată am alte proiecte de care trebuie şi vreau să mă ocup. Sunt bănăţean şi-mi este foarte greu să plec de aici. Mă interesează problemele noastre, ale Banatului, ale Timişului şi ale Timişoarei. Nu pot să plec. A fost o reală onoare propunerea care mi s-a făcut, o apreciez şi le mulţumesc celor care s-au gândit la mine.
JCS – M.R.H.