Caraş-Severin, Romania

Astfel, cetăţenii statelor membre care au lucrat/lucrează într-un alt stat membru al UE decât cel de origine pot afla informaţii cu privire la modul de aplicare a Regulamentului nr. 1408/71 privind aplicarea sistemelor de asigurări sociale la salariaţi şi la familiile lor care se deplasează în cadrul Comunităţii şi a Regulamentului nr. 574/72 cu privire la procedurile de implementare a Regulamentului 1408/71/CEE.

În acest moment, site-ul furnizează informaţii doar cu privire la pensii (drepturi, contribuţii, calcularea pensiei, instituţii competente din fiecare stat membru UE etc.), însă, în scurt timp, vor fi disponibile şi date cu privire la celelalte prestaţii acoperite de Regulamentul nr. 1408/71, respectiv: prestaţii familiale, prestaţii de şomaj, accidente de muncă, boli profesionale, boală şi maternitate şi ajutoare de deces.

Portalul EUlisses poate fi accesat la adresa http://ec.europa.eu/eulisses. Facem precizarea că, momentan, site-ul nu conţine informaţii în limba română.

Ina Jurcone