REŞIŢA – Edilul vrea mai multe străzi cum sunt cele din Luncă, unde circulaţia autoturismelor să fie restrânsă în favoarea pietonilor şi a bicicliştilor. Iar fiecare zonă va fi gândită astfel încât să aibă, la 15 minute de mers pe jos, tot ce este necesar locuitorilor ei!
Şeful administrativului reşiţean vorbea nu o dată despre oraşele pentru oameni, nu pentru maşini, care să fie deschise mai mult spre cetăţeni, spre mersul pe jos, spre mijloacele de transport ecologice, alternative, spre ciclism. Cu un fel de minicartiere, în care să fie totul la îndemână, astfel încât lumea să mai renunţe la maşini şi să treacă la mişcare sau, pentru distanţe mai lungi, la transportul în comun. Ideea începe să prindă contur în palatul administrativ reşiţean. Primarul Ioan Popa a precizat: „Ideea este – o spuneam şi colegilor mei consilieri locali mai devreme – că există o nouă teorie în urbanismul civilizat, occidental, european, regula <<totul la 10-15 minute>>, adică să ai tot ce-ţi trebuie la 10-15 minute de mers pe picioare. Mai exact, să ai grădiniţă, să ai loc de joacă, să ai o alimentară, un magazin, astfel încât să nu trebuiască să parcurgi mai mult de zece minute pe picioare. Şi atunci poţi să speri să abandonezi cât mai mult utilizarea maşinilor individuale“.
Şi dacă tot vorbim despre restrâns circulaţia autoturismelor şi lărgitul celei pietonale sau pe două roţi, s-au conturat deja exemplele celor şase străzi din Luncă. În aceeaşi direcţie, Popa îi felicita pe tinerii din Chişinău pe o reţea de socializare: „Felicitări tinerilor de la Chişinău pentru iniţiativă! Platforma «Orasul pentru oameni», inspirată din cartea cu acelaşi nume, aduce noile tendinţe urbanistice mai aproape de cetateni!“.
Potrivit celor felicitaţi, maşinile nu trebuie să meargă pe străzi drepte, unde s-ar putea accelera, printre pietoni, ci în străzi cotite, care trebuie ocolite din 50 în 50 de metri, astfel încât şoferii să fie nevoiţi să ţină în frâu caii putere: „Pe unele străzi secundare din orașele europene puteți vedea că banda pentru parcare nu este pe o singură parte a străzii, dintr-un capăt până în altul al străzii, dar alternează la fiecare 30-100 de metri. Pentru ce se face aceasta? Simplu: pentru a face imposibil să accelerezi automobilul până la viteze înalte. Când va trebui să încetinească la fiecare 50 de metri pentru a face o cotitură mică, șoferii vor respecta singuri limita de viteză de 30-40 de kilometri pe oră, fără necesitatea de a instala indicatoare, pe care nimeni nu le respectă“.
JCS-A.M.